Casa la romani

Casa de tip ţărănesc

Cel mai primitiv tip de locuinţă romană era coliba ţărănească de formă rotundă, cu acoperişul din paie sau stuf. Pereţii casei erau făcuţi din crengi de arbori căptuşiţi cu lut. Elementele esenţiale ale acestui tip de construcţie s-au menţinut până târziu la Roma, la anumite sanctuare legate de culte străvechi.

O formă mai evoluată a locuinţei romane era cu casa cu patru pereţi şi cu acoperişul în două sau patru ape. Din Etruria a pătruns apoi în Laţiu o formă de acoperiş prevăzut în vârf cu o deschizătură dreptunghiulară, pe unde ieşea fumul şi în acelaşi timp intra lumina şi apa de ploaie. În urma acestei modificări a acoperişului, casele puteau fi construite una lângă alta, ba chiar puteau avea pereţi comuni, iar apa colectată în bazinul din mijlocul casei era întrebuinţată de locatari pentru nevoile lor.

O dată cu modificările aduse acoperişului, s-a transformat şi locuinţa: de la vechea colibă s-a ajuns la o încăpere mai spaţioasă, cunoscută sub numele de atrium. În atrium, ca încăpere unică a locuinţei, îşi petreceau ţăranii timpul când nu erau ocupaţi cu munca câmpului sau cu alte activităţi gospodăreşti în afara casei. Acolo stătea întreaga familie, în jurul vetrei, care era în acelaşi timp şi altar al zeilor protectori ai casei (lares). Pe vatră se gătea mâncarea şi se aduceau jertfe zeilor de către capul familiei. În jurul vetrei, mama familiei îşi petrecea o bună parte din timp, torcând sau ţesând împreună cu fiicele şi nurorile ei. La peretele opus intrării se afla patul conjugal.

Acest tip de casă cu încăpere unică s-a menţinut până târziu, în epoca imperială. El a fost înlocuit cu un alt tip de-abia când acumularea bogăţiilor, ca urmare a cuceririlor, şi mai ales influenţa greacă, au sporit cerinţele pentru confort şi au dezvoltat gustul pentru lux.

Bibliografie:
Nicolae Lascu, Cum traiau romanii, ed. Stiintifica, 1965

BizStudio-lite Theme by SketchThemes