Armata Romana

“Prin execitiile prin care i-si instruiesc soldatii, romanii le insufla forta, nu numai trupeasca, ci si sufleteasca: si frica joaca un rol in instructia lor. Fiindca au legi prin care pedepsesc cu moartea si cea mai mica neglijenta in indeplinirea indatoririlor.” Josephus Flavius,( Razboaiele iudaice 3.) 102-104

Armata profesionista a fost creata de Caius Marius. In 107 i.Hr., intr-o mutare fara precedent, el a apelat la cetatenii cei mai saraci, la barbatii care nu aveau destula avere pentru a putea fi recrutati. Reforma realizata de Marius a fost o etapa importanta in trecerea de la militia romana la armata profesionista.

Armata romanã era alcatuita din doua grupuri separate. Legionarii erau cei mai importanti soldati. 0 legiune era alcatuita din 5 600 de infanteristi. Fiecare din ei era cetatean roman si indeplinea un stagiu militar de pana la 25 de ani. Celalalt grup era format din auxiliari. Erau cei care apartineau triburilor sau popoarelor cucerite de romani. De obicei erau primii trimisi in lupta, inaintea legionarilor. Multi erau arcasi sau faceau parte din cavalerie; altii aveau indeletniciri mai dure, cum ar fi pazirea forturilor de frontiera.
Fiecare grup de 80 de oameni era comandat de cate un centurion. Acesti centurioni erau adevaratii conducatori in armata romana. Erau soldati duri, bine instruiti, care-si croiau drum sa ajunga ofiteri. Fiecare centurion avea un baston confectionat dintr-un butuc de vita-de-vie, ca semn al puterii sale. Cu acesta putea sa loveasca pe oricine nu-si vedea de treaba asa cum trebuie. Uneori, soldatii aveau foarte putine de facut. Stateau in baraci, faceau reparatii si curatenie. Dar puteau fi atacati oricand, asa ca trebuiau sa fie pregatiti si in forma. Mergeau peste tot pe jos si trebuiau sa fie gata sa marsaluiasca pana la 32 de kilometri pe zi, sa care un echipament de 27 kilograme, plus armele. Instructia era dura. Se confruntau cu obstacole, imbracati in armura completa, se simulau batalii si faceau marsuri. Era o instructie indelungata, cu o disciplina de fier. Un soldat putea fi lapidat pana la moarte, daca nu-si facea datoria asa cum trebuie. Majoritatea luptelor erau corp la corp si puteau fi foarte sangeroase. Ofiterii trebuiau sa se asigure ca nu da nimeni inapoi in ultimul moment. Fiecare trebuia sa lupte pe viata si pe moarte. Se dadeau recompense pentru bravura, menite sa-i incurajeze. Primeau medalii si lanturi, iar cel ce salva viata altui soldat primea o coroana din frunze de stejar. Era rasplatit, de asemenea, primul care ataca zidurile unui fort sau se arunca la bordul unei corabii dusmane. Putini erau cei care primeau onoruri. Majoritatea celor care luptau erau ucisi inainte de terminarea stagiului.
Echipamentul complet al unui infanterist roman consta in : casca de bronz, platosa, gladius, doua sulite, o cantitate de griu suficienta pentru 15 zile, un cos cu lucruri personale, o oala de gatit, un topor, un tirnacop, scut de alama, o cazma, doi pari de lemn pentru ingraditura de noapte.
LEGIUNEA (latinul legio=armata)
Unitate militara permanenta tactica si strategica,recrutata dintre cetatenii romani. Pina in sec. 2 en. ,avea un efectiv de 5600 de soldati repartizati in 10 cohorte,fiecare cohorta avea 6 centurii si fiecare centurie 80 de oameni. Dupa reorganizarea armatei, intreprinsa de imparatul Hadrian, numarul soldatilor unei legiuni a fost ridicat la 6800 lor adaug induli-se si 726 de cavaleristi. Imparatul Augustus a stabilit numarul legiunilor la 28 acesta crescind pina sub Septimius Severus la 30. Serviciul in legiune dura 20-25 de ani, la capatul carora soldatii primeau recompense in bani si loturi de pamint. Incepind cu Augustus, comanda unei legiuni i se incredinta unui legat imperial de rang senatorial. Organizarea lui Augustus a ramas in vigoare pina in sec.3 en. Imparatul Diocletian si apoi si Constantin au marit numarul legiunilor dar le-au micsorat efectivul pina la 1000 de soldati de infanterie fiecare.

Legiuni în Dacia

Majoritatea legiunilor au venit in Dacia cu ocazia razboaielor, insa au plecat in scurt timp pe alte fronturi, dupa pacificarea noului teritoriu roman.
Legiunea a XIII-a Gemina-cantonata la Apulum (106 en -271en)-formata de Augustus in 27 en prin fuziunea a doua legiuni purtind acest numar, cantonata in Panonia apoi in Germania dupa dezastrul lui Varus (9en), apoi in Italia de catre Nero. L-a sustinut pe Otho dar a fost infrinta de legiunea a V-a Alanda, la Bedric. Vitelius a pus-o sa ridice amfiteatrul de la Cremona, oras pe care ulterior tot aceasta legiune l-a distrus.
Legiunea V -a Macedonica-cantonata la Potaisa (106-271en)-formata de Brutus,in Macedonia,si cantonata in Siria iar apoi in Moesia (5 en) a luptat in Orient si apoi a luat parte la asediul Ierusalimului sub viitorul imparat Titus. S-a intors in Moesia de unde a participat la razboaiele dacice si a ramas in Dacia.
Legiunea I-a Adiutrix —cantonata la Apulum
Legiunea VII-a Claudia— cu sediul la Cuppae si Viminacium si ulterior la Romula
Legiunea XI-a Claudia—cantonata la Durostorum
Legiunea IV-a Flavia Felix-cu sediul la Viminacium(Kostolac,Serbia)-formata de Vespasian in 71 en a facut campaniile din Dacia si a fost decorata de Hadrian.
Legiunea X-a Gemina – cu sediul la Vindobona(Viena) -formata de Augustus sub numele de a-X- Augusta dar si a pierdut numele pentru indisciplina.Traian a folosit o în Dacia apoi a transferat o în Panonia.
Legiunea I-a Italica-cu sediul la Novae ( Sistov, Bulgaria )
Legiunea XXII-a Primigenia Pia Fidelis-cu sediul la Mogontiacum (Mainz,Germania)
Legiunea XXI-a Rapax-cantonata in Ilyricum ,in 101 en a fost chemata in Moesia contra dacilor dar a fost exterminata in batalia de la Tapae si a disparut din istorie.
Legiunea I-a Minerva-cantonata in Germania-formata de Domitian in 85 en, a luptat impotriva dacilor si a fost decorate.
AUXILIA 
Formatiuni de luptã alcãtuite din soldati care nu erau cetãteni romani (în epoca Republicii). În ce priveste compozitia si caracteristicile acestor unitãti, ele diferã de la o etapã la alta. În timpul Republicii, auxilia reprezentau toate trupele în afarã de legiuni. În perioada Imperiului din auxilia fãceau parte trei categorii de unitãti: trupele auxiliare de cavalerie ( alae), cele de infanterie (cohortes) si formatiunile etnice de luptã (numeri). În cazul în care auxiliile se aflau în subordinea legiunilor, de obicei unitãtile de infanterie, ele constituiau auxilia legionum, iar cînd erau subordonate guvernatorului unei provincii, de obicei formatiunile de cavalerie si cele etnice, ele constituiau auxilia provinciarum. În cadrul auxilia erau incluse si unitãtile de corãbieri (classis), dupã cum o dovedesc diplomele militare, unde alãturi de ostasii din celelalte trupe auxiliare sînt mentionati si clasicii. Auxilia erau recrutate mai ales din rîndurile popoarelor strãine, de la care îsi luau si numele, pãstrîndu-si multã vreme caracterul etnic si specificul de luptã, desi, de cele mai multe ori, erau cuprinse în armatele unor provincii depãrtate de tinuturile de origine ale ostasilor care le alcãtuiau. Cu timpul, specificul etnic se estompa, prin recrutãri locale, pãstrîndu-se cu mai multã pregnantã doar la numeri. Auxilia erau comandate de ofiteri superiori romani, de diferite grade:
în fruntea unei ala sau a unei cohors quingenaria se afla un praefectus; o cohors milliaria era condusã de un tribunes; un numerus era comandat de un praepositus. Ostasii din auxilia primeau cetãtenia romanã la terminarea serviciului militar ( missio), care dura cca 25 de ani. Existau si auxilia formate din cetãteni romani, voluntari sau din strãini care primiserã cetãtenia romanã în timpul serviciului militar datoritã unor merite deosebite. Aceastã situatie era indicatã în titulatura unitãtilor. Dupã reformele lui Diocletian, în timpul Dominatului, întîlnim auxilia atat în armata stabilã de pe granite ( ripenses), cît si în cea de manevrã (comitatenses). Pe granite, erau numite auxilia unitãtile de infanterie (de pildã, milites superventores de la Axiopolis sau milites Scythici de la Carsium, în Dobrogea). Printre trupele de manevrã se întîlneste auxilium palalinum, care era inferioara, atît ca rang, cît si calitativ legiunilor palatine. 
COHORTA
Cu acest nume intalnim in armata romana trei tipuri de formatiuni militare:
1-Subdiviziune tactatica a armatei romane (10 cohorte formau o legiune)
2-Unitate auxiliara de infanterie recrutatata din rindul provincialilor fara cetatenie romana (pastrind armamentul si tactica de lupta proprii). Asemenea centurii purtau numele tribului sau regiunilor de unde erau recrutate. Cohorta putea avea 500 de oameni (quingenaria) si atunci erau comandate de un prefectus, sau 1000 (miliaria) de oameni si atunci erau comandate de un tribun.
3-Cohortele pretoriene, garda personala a imparatului (10 cohorte de cite 500 de soldati). Pretorienii erau recrutati din Italia si din provinciile stapinite de romani de multa vreme. Serviciul in aceste cohorte dura 16 ani iar dupa eliberare soldatii primeau diplome militare. Comandatul garzilor pretoriene, praefectus pretorio ,de rang ecvestru era un personaj influent si adesea a jucat un rol decisiv in numirea imparatilor.

Cohorte în Dacia:

cohorta I Antiochesium – recrutata din Antiochia-Siria
cohorta I Augusta Nervia pacensis Brittonum miliaria – recrutata in Britania
cohorta I Aurelia Brittonum miliaria Antoniniana – recrutata in Britania
cohorta IX Batavorum miliaria equitata – recrutata din batavi (trib germanic)
cohorta I Bracaraugustarorum – recrutatata din tribul hispanic al bracarilor
cohorta III Brittonum – recrutatata din britani
cohorta III Campestris civium Romanorum miliaria
cohorta I Cretum – arcasi din Creta
cohorta II Flavia Bessorum – recrutatata din tribul trac al bessilor
cohorta I Flavia Commagenorum – recrutata din commageni (Asia Mica)
cohorta IV Cypria civium Romanorum – recrutata din Cipru
cohorta I F.M. Aurilia Brittonum Malvensis
cohorta II Flavia Numidarum miliaria equitata – recrutatata din africani numizi
cohorta III Gallorum – recrutatata din celti (gali)
cohorta V Gallorum equitata – recrutatata din celti (gali)
cohorta I Hispanorum veterana quingenaria equitatata – recrutatata din hispanici
cohorta I Lingonum – recrutata din Britania
cohorta I Tyriorum sagittariorium – arcasi fenicieni

ALA
Unitate auxiliara de cavalerie in armata romana. Alaele erau recrutate din provincii, din rindul floare fara cetatenie romana, purtind numele tribului din care au fost initial constituite. Mai tirziu s-a raspindit practica completarii efectivului din regiunile de garnizoana. Puteau fi alae quingenarie (500 de soldati) si alae miliariae (1000 de soldati). Erau comandate de praefecti. Soldatii acestor unitati de cavalerie primeau o solda mai ridicata decit infanteristii din cohorte. Dupa reorganizarea lui Constantin cel Mare, alele au ramas unitati de paza la granite. La incheierea serviciului, care dura 25 de ani, soldatii primeau diplome militare.

Alae în Dacia:

ala I Dardanorum – rectrutata dintre dardani
ala II Hispanorum et Aravacorum – recrutata dintre hispanici
ala I Pannoniorum – recrutata dintre panoni
ala I Asturum – recrutatat dintre asturii hispanici
ala I Claudia Gallorum Capitoniana – recrutata dintre celto-gali
ala I Claudia nova miscellanea
ala I Hispanorum Campagonum – recrutata in Spania
ala I Hispanorum pia fidelis Antoniniana – recrutata in Spania

NUMERUS 
Detasament condus de un ofiter. Se mai numeau numerus formatiile de equites singulares Augusti, pedites singulares praesidis, exploratores, frumentarii etc. 
Numerus ca formatii militare stabile apar sub Hadrian, prin transformarea unitãtilor neregulate de gentes barbare, constituite de Traian pentru rãzboaiele cu dacii (maurii lui Lusius Quietus, britonii, sirienii, palmirenienii etc). In ceea ce priveste tactica de luptã, armamentul (levis armatura) si locul de recrutare, numerus si-au pãstrat caracterul lor „national”. Erau garnizonati în provincii de granitã, în castre mici. Soldatii lor au ocupat cadrul cel mai de jos în rîndul trupelor auxiliare (stagiu, soldã, armament etc). Erau comandati de ofiteri si subofiteri romani, în frunte cu praepositi, mai apoi si praefecti sau tribuni. Efectivul unui numerus varia de la 500—900 ostasi. Cîteodatã aveau misiunea de a supraveghea drumuri si stationes postale importante (numerus burgariorum el veredariorum Daciae inferioris, garnizonat în valea Oltului). In denumirea unui numerus apar locul de recrutare si de stationare (expl. numerus Maurorum Tibiscensium; numerus Palmyrenorum Porolissensium etc). In sec. 3 e.numerus multi numerus sînt constituiti în alae si cohortes sau sînt dizolvati. Prin reforma militara a lui Diocletian, numerus pierd vechiul lor caracter etnic si constituie formatii militare de granitã alãturi de ripenses.

VEXILLATIO
In armata romana detasament format din cei mai buni soldati, adesea veterani, în vederea executarii unor misiuni speciale. Efectivul varia in functie de misiune. Erau comandati de un praefectus castrum iar in misiune de un praepositus, legatus, dux sau centurio in functie de efectiv sau misiune.

TIPURI DE SOLDATI DIN ARMATA ROMANA

TRIBUNI
Ofiteri din cadrul armatei. Constituiau mai multe categorii (celerum, cohortis, legionum, militum si vacantes). Tribunii celerum se întîlnesc în numãr de trei numai în armata regilor, unde comandau cavaleria. Tribunii cohortis primea comanda unui detasament de trupe aliate în epoca Republicii. Mai tîrziu, împãratul putea acorda centurionilor valorosi gradul de tribun într-o cohors vigilum, urbana, praetoria sau ca tribuni legionum, ceea ce înlesnea avansarea lor ca praefectus praetorio. Cei mai importanti si de diferite grade erau însã tribunii militum. In numãr de trei comandau infanteria si cavaleria celor trei triburi ale Romei regale. Leg. Rep. se comanda de 6 tribuni militum, care stãteau în functie, rînd pe rînd, cîte douã luni. Consulul încredinta 
tribunilor numirea celor 60 de centurioni din legiuni. La început tribunii militum au fost designati de cãtre consuli, mai apoi alesi de popor (tribunii militum a populo), apoi de împãrat (trib. Augusti). Tribunii proveneau numai din tagmele senatorialã si ecvestrã. Purtau ca semn distinctiv inelul de aur. Cei din ordinul senatorial se numeau tribuni laticlavi, cei din ordinul ecvestru tribunii augusticlavi, denumiri date dupã lãtimea benzii de purpurã de la poala mantiei lor. Se gãseau sub ordinele unui legatus legionis. Aveau aceleasi obligatii în cadrul legiunii unde, sub Imperiu, constituiau equestres militiae, în numãr de zece. Erau numiti timp de cel putin un an dupã care, puteau pãrãsi armata pentru cariera civilã. Tribunii depuneau jurãmîntul îndatã dupã terminarea recrutãrii si aveau misiunea de a colecta toate obiectele de valoare gãsite de soldati. In cadrul castrului tribunii dispuneau de un spatiu de locuit aparte. Dupã ce comandase ca praefectus o cohortã auxiliara, un tînãr din ordinul ecvestru putea avansa ca tribun legionis si mai apoi praefectus equitum a unei ala. Unele cohorte auxiliare de elitã, cohortes urbanae si cohortes vigilum, puteau fi comandate de cãtre tribuni, avînd acelasi rang cu tribunus legionis. Cînd se construiau castra le revenea tribunilor sarcina de a inspecta lucrãrile. Tribunii militum aveau în timpul serviciului ca adjutanti pe cornicularii. Tribunii militum judecau neîntelegerile de naturã privatã dintre soldati si tot ei le aplicau pedeapsa disciplinarã.
Plîngerile, testamentele soldatilor si sentintele se dãdeau de cãtre tribunii militum la tribunal, situat pe via principalis a castrului. Ca decoratii puteau primi coronae, hastae purae et vexilla (una sau mai multe) si participau la împãrtirea prãzii (spolia). In cortegiul triumfal, tribunii mergeau cãlare alãturi de legati, imediat dupã carul generalului. In cadrul castrului, corturile tribunilor se plasau în praetentura alãturi de ale legati-lor. Prima cohortã a unei legiuni se comandã în mod obligatoriu de un tribun. Unii tribunii puteau îndeplini comandamente speciale pe timp limitat. Tot ei primeau parola de noapte (tessera) de la general (legatus legionis) si o transmiteau mai departe. Tribunii militum din tagma ecvestrã puteau fi si praefectus fabrum.. In cadrul militiilor provinciale se întîlnesc duoviri cu rangul de tribuni militum ca cei din armata regulatã. Tribunii vacantes se numeau cei trecuti în rezervã, dar care se gãseau totusi la dispozitia împãratului în caz de nevoie.

VETERANI
Soldati din toate categoriile de trupe ( legiuni, auxiliari, cohorte, pretorieni, flota ) eliberat din armata prin honesta missio dupa incheierea anilor de serviciu. Titlul de veteran era onorific dar implica anumite privilegii materiale-erau impropietariti în provincii, primeau gratificatii banesti si beneficiau de unele imunitati fiscale si juridice–.Veteranii din trupele auxiliare mai primeau dreptul de cetatenie romana si legalizarea casatoriei (ius civitas si ius conubii ). In Dacia ,colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost intemeiata de veterani ai trupelor romane care au participat la razboaiele dacice.

ACCENSI VELATI
Categorie de soldati suplimentari, din armata romana din timpul Regatului, neinarmati, care ii inlocuiau pe cei cazuti in lupta. Aveau ca sarcina si amenajarea drumurilor pe care urmau sa se deplaseze trupele. Ulterior, in perioada Republicii, acesti soldati sunt cunoscuti ca ordonante in slujba ofiterilor. In timpul Principatului formau o centurie care se ocupa de constructia drumurilor din Italia, dar si un colegiu de privilegiati, fara rol militar, in care erau cuprinsi membri ai ordinului ecvestru si chiar liberti.

ACTUARII (Actarii)
Subofiteri cu functii contabilicesti, privind inventarele si aprovizionarea unei unitati militare. Un actarius legionis XIII Geminae este atestat la Apulum

AQUARII
Soldati a caror obligatii constau in aprovizionarea cu apa a trupelor; faceau parte din grupul de pompieri alaturi de siphonari

BALISTARII
Soldati care fabricau si minuiau masinile de razboi ( balistele)

BENEFICIARII
Subofiteri cu sarcini felurite legate de paza si întretinerea drumurilor, de postã, de recrutare, de încasare a taxelor de circulatie etc. Puteau fi în slujba guvernatorului unei provincii (beneficiarii consularis), a comandantului legiunii (b. legati legionis) sau a unui alt ofiter superior (b. tribuni laticlavi). Sînt cunoscuti numerosi beneficiari, care au fãcut parte din leg. cantonate in Dacia, în sec. 2 — 3 e.n. Pentru îndeplinirea misiunilor ce le reveneau, erau detasati, uneori, la mari distante de tabãra unitãtii cãreia îi apartineau.

VENATORES
Detasament militar din cadrul serviciului de spionaj in fata inamicului. ( trupe de cercetare si diversiune)

Bibliografie
ADRIAN GOLDSWORTHY -“Armata romana dupa Marius” ( TOTUL DESPRE ARMATA ROMANA – Enciclopedia RAO 2008 – “The complet Roman Army” 2003 Thames& Hudson Ltd. London”

 

BizStudio-lite Theme by SketchThemes