Arta si Mestesuguri

ARTA SI MESTESUGURI LA DACI

Arta dacilor din secolele I a.Chr. – I p.Chr. este caracterizata de geometrism si stilizare. Maniera mai realista de redare a animalelor (in pictura pe ceramica si aplicele de fier de la Piatra Rosie) este un fenomen relativ tarziu. Figura umana, la randul ei, e rar intalnita si, atunci cand o intalnim, prezinta afinitati cu arta altor popoare.

Prelucrarea fierului

In secolele I a.Chr. – I p.Chr. la scara intregii Dacii, se constata o dezvoltare deosebita a metalurgiei fierului, sesizabila in numarul mare de ateliere si in cantitatea impresionanta de obiecte de fier. Este sufucient sa amintim faptul ca din punct de vedere cantitativ, fierul descoperit numai in capitala Sarmizagetusa Regia este mai mult decat tot metalul de acest fel din Europa Centrala si de Sud-Est luat la un loc. Faptul mentionat ilustreaza ca Sarmisegetusa Regia a constituit cel mai mare centru metalurgic din Europa „barbara”.

In Dacia, ca si in alte parti, reducerea minereurilor de fier se facea in apropierea locului de unde a fost extras. In extragerea si reducerea minereului de fier exceleaza zona capitalei statului dac si zona Transilvaniei estice, dar ele nu lipsesc si din alte parti locuite de daci. Pentru reducerea minereului se foloseau doua tipuri de cuptoare: monosarja si plurisarja, in care se obtinea fierul brut sub forma de lupe.
Confectionarea produselor de fier se facea in ateliere (constructii de lemn simple, uneori cu baza de piatra) ce contineau vatra de forja si uneltele necesare mestesugului: nicovale, clesti, baroase si ciocane, dalti, pile, dornuri, punctatoare etc., majoritatea fiind specializate pe anumite operatiuni. Se adauga procedeele de prelucrare la cald a produselor, cu rezultate remarcabile. Toate produsele de fier dacice, cunoscute pana in prezent, au fost lucrate exclusiv prin martelare. Dupa ce fierul brut era incalzituniform, timp mai indelungat, pentru a atinge aceeasi temperatura in interior, cat si la suprafata, se batea cu ciocanul bucata de metal, se intindea, se cresta sau se suda pana la obtinerea formei dorite. Compozitia materialului descoperit in asezarile dacice este de buna calitate, omogena. Se cunosteau mai multe procedee de calire a produselor pentru a le spori duritatea si rezistenta, ajungandu-se la operatiuni de mare rafinament, cum ar fi calirea diferentiata a orificiilor tragatoarelor de sarma sau fortificarea prin acest procedeu doar a partii active (gura topoarelor, a teslelor sau a cutitelor de plug).
Desi destul de rara, plastica in fier este deosebit de reprezentativa. Exemplare sunt tintele de fier descoperite in Zona Sacra a Sarmisegetusei Regia, sau aplicele de fier descoperite la Piatra Rosie. De asemeni, multe din uneltele descoperite, precum si piese de armament (sica, falx), erau incrustate cu diferite motive decorative.

Prelucrarea metalelor neferoase

Contribuţia cercetărilor arheologice este mai consistentă in ceea ce priveşte reconstituirea activităţilor metalurgice din ateliere. Urmele de prelucrare a bronzului sunt prezente in numeroase cetăţi şi aşezări dacice. în unele cazuri au fost descoperite şi edificiile propriu-zise în care şi-au desfăşurat activitatea meşterii daco-geti. Inventarele acestor ateliere permit sesizarea – în linii generale – a tehnologiei de obtinere a aliajelor de bronz, precum şi a etapelor de fabricare a produselor de bronz. Pe baza aceloraşi informaţii de natură arheologică pot fi avansate o serie de ipoteze in legătură cu caracterul producţiei atelierelor daco-getice. Astfel. aşa cum s-a constatat, atelierele metalurgice au avut un caracter mixt. In unele dintre ele au fost prelucrate bronzul şi metalele preţioase, in timp ce în altele s-au prelucrat bronzul şi fierul. Caracterul atelierelor din Dacia evidenliază existent a două categorii de meşteri. Este vorba, pe de o parte, de orfevrieri, care s-au bucurat probabil de o pozitie socială mai ridicată, produsele lor fiind destinate in mare măsură aristocraţiei daco-getice. Pe de altă parte, meşterii bronzieri prelucrau bronzul şi fierul, productia lor fiind solicitată de un număr mai mare de “consumatori”, constituiti de marea majoritate a membrilor comunitătilor daco-getice. Alături de aceştia, in Dacia au activat probabil şi meşteri romani veniţi din Imperiu, după cum par să sugereze unele piese în curs de prelucrare şi mai ales ştantele monetare cu ajutorul cărora erau confectionati denari republicani romani. Meşterii orfevrieri au cunoscut o mobilitate mai mare, fiind nevoiti să se deplaseze în căutarea unor persoane dispuse să comande produsele realizate de .ei. Spre deosebire de aceştia, bronzierii au fost probabil mai stabili, având in cadrul aşezărilor dacice o piată de desfacere largă.
Cunoştinţele tehnologice şi uneltele erau transmise de la o generatie la alta in cadrul aceluiaşi grup de meşteri. Argumentele acestei ipoteze sunt constituite de o serie de unelte databile in secolele anterioare şi care au fost descoperite in contexte mai târzii. precum şi de unele procedee tehnologice atestate o perioadă mai indelungată de timp.
Uneltele destinate prelucrării metalelor neferoase, datorită functionalitălii lor, au cunoscut , cu mici exceptii , perioade largi de utilizare şi de aceea nu pot fi incadrate in intervale de timp mai restrânse. De asemenea, ele au fost specifice unor zone intinse. Repertoriul uneltelor de orfevrarie din Dacia Preromana a fost completat cu piesela de bronz descoperite in ateliere sau izolat in diferite cetati si asezari in care au activat mesterii daci-geti. Pe baza studierii unor produse din bronz si argint se poate sesiza si existent unor unelte, dispositive si material auxiliare care nu au fost inca descoperite sau care nu s-au mai pastrat datorita perisabilitatii materialelor din care au fost confectionate (tipare din lemn, pensule etc.)
Produsele din bronz si mai ales podoabele si piesele vestimentare ilustreaza existent mai multor etape in evolutia lor. De asemenea, ele permit sesizarea unor influente straine care s-au manifestat in unele zone ale Daciei si care s-au adaugat elementelor locale. Etapele de evolutie a produselor de bronz din Dacia sunt sincrone cu unele subfaze cronologice definite pentru zona Europei Centrale. Ele corespund Latene-ului tarziu si asa-numitei perioade romane imperial timpurii.
Spre deosebire de alte zone europene situate in afara frontierelor romane, in Dacia s-au manifestat insă şi o serie de aspecte specifice numai acestui spaţiu. Este vorba în special de activitatea unor meşteri originari din Imperiul Roman care au realizat produse identice cu obiectele ajunse in Dacia pe calea schimburilor comerciale. Atelierele monetare in care erau emişi denari republicani romani constituie probabil exemplul cel mai elocvent. Prezenta meşterilor străini documentează, pe de o parte cererea pe piaţa Daciei a unei cantităli mari de produse care nu putea fi acoperită numai prin comert. Pe de altă parte, câştigurile realizate prin vânzarea produselor de bronz erau suficient de mari pentru a-i atrage pe meşterii străini.
Metalurgia bronzului şi – in general – a metalelor neferoase constituie o trăsătură semnificativă a civilizaliei daco-getice. Ea completează imaginea general asupra activităţilor metalurgice desfăşurate în perioada de apogeu a Daciei preromane.
Perioada de evervescenta a orfevrariei dacice poate fi plasata intre inceputul secolului I a.Chr. (90/80) si primele decenii ale secolului urmator (30/50). Putine sunt piesele (tipurile) care ar putea fi datate mai devreme sau mai tarziu. Din punct de vedere istoric, mai précis din perspective expansiunii romane in peninsula Balcanica, perioada corespunde, poate nu intamplator, intre momentul primelor campanii in bazinul Dunarii Inferioare si momentul instalarii ferme a legiunilor de-a lungul cursului inferior al Dunarii. Cu alte cuvinte, orfevraria dacica a fost fecunda atata timp cat puterea romana se afla inca departe de granitele Daciei

Olaritul

A fost multa vreme un mestesug casnic sau care se desfasura in ateliere cu arii de desfacere relativ reduse. In epoca dacica clasica ajunge un adevarat mestesug pretentios, in care se imbina tehnicile perfectionate de preparare a lutului si de ardere cu eleganta formelor, diversificate in functie de necesitati si destinatie. Cu toate ca roata olarului se raspandeste peste tot, ceramica lucrata cu mana ramane preponderenta, mai ales in zonele rurale.
Ceramica lucrata cu mana este, in general, facuta dintr-o pasta grosiera, cu multe impuritati, constand, mai ales, din resturi vegetale si din nisip, folosit ca degresant. In functie de felul arderii, oxidanta sau inoxidanta, culoarea vaselor variaza de la castaniu pana la rosu aprins. Cuptoarele de ars vasele aveau camera de combustie separata de cea superioara, in care se asezau oale uscate pentru ars, printr-un gratar perforat, sprijinit de un picior median. Foarte probabil, ceramica de uz comun era lucrata pe loc, in gospodariile de rand, si nu in totalitate de mesteri olari, iar arderea se putea face si in gropi. Asa se explica marea ei diversitate de forme si ornamentatii in cadrul unui numar limitat de tipuri: ceasca dacica, vasul-borcan, cana cu o toarta, vasul cu gura larga cu torti si oala cu o toarta.
Ceramica lucrata la roata, produsa in ateliere specializate, este reprezentata de urmatoarele tipuri: fructiere cu picior inalt, strachina, cupa, ulciorul, cana, vasul cu doua torti si ornamente lustruite, farfuria, vasul tronconic, capacul, vasul-clopot, oala, vasul cu tub si chiupul. Acest gen de vase se caracterizeaza prin forme elegante si precizia executiei. La aceste vase, de multe ori, fundul inelar era lipit ulterior, cum tot ulterior se adaugau butonasii sau tortile. In cazul chiupurilor mari, de zeci de litri, s-a constatat confectionarea lor pe bucati, ce erau ulterior lipite. Marimea acestor vase ridica probleme deosebite in ceea ce priveste arderea. Unele dintre vase, dintr-o pasta foarte fina si uniform arse, se acopereau, prin scufundarea in intregime a vasului, cu un strat subtire de angoba (un fel de glazura din argila foarte fina si opaca, dizolvata in apa).
La ceramica lucrata cu mana s-au practicat ornamentele incizate (linii valurite, motive in forma de brad, simple crestaturi oblice etc.), dar si cele in relief (butoni discoidali, proeminente conice, uneori impodobite ele insele, sau braurile- orizontale, sub buza vasului, si/sau verticale si oblice, de la gura spre fundul vasului). Ornamentarea vaselor lucrate la roata e mai putin variata, cu exceptia vaselor pictate. Podoaba cea mai obisnuita e linia in val incizata, alternand uneori cu linii drepte executate tot prin incizie.
O categorie speciala o reprezinta ornamentica ceramicii pictate. O astfel de ornamentare consta din benzi orizontale de culoare, mai rar si linii verticale, drepte sau in zig-zag, pictate pe suprafata vaselor. Cel mai interesant tip, descoperit doar la Sarmizegetusa, care nu-si gaseste inca analogii contemporane, consta in aplicarea, pe fondul galbui sau negru al angobei vasului, a unor motive geometrice, vegetale sau animale de culoare alba sau brun-roscata.
Exista si o plastica, nu prea numeroasa, in lut: protome zoomorfe din lut ars, imagini mici si rudimentare de figuri umane sau animale (ce pot fi socotite ca elemente de caracter magic), medalionul-copie dupa moneda romana reprezentand-o pe Bendis, vase cu forme zoomorfe (considerate importuri din lumea greco-romana), rhitoane ceramice, un picior de statueta umana. Remarcabile sunt si conductele ceramice folosite la transportul apei, prezente in asearile din muntii Orastiei.

Sculptura

Scupltura in piatra e reprezentate de elemente putin numeroase si extreme de simple: cepurile stalpilor de la cateva sanctuare, micile blocuri semiovale, avand sculptat pe una din fete sau chiar pe amandoua cate un cap de pasare foarte stilizat, profilatura unor blocuri din anumite constructii. Probabil exista o bogata, dar perisabila, plastic in lemn, cu atat mai mult cu cat dezvoltarea lucrarii lemnului e bine documentata arheologic (prin uneltele de fier folosite la prelucrarea lemnului folosite).

Bibliografie:
1. Glodariu et alii, Sarmizegetusa Regia capitala Daciei preromane, Deva, 1996.
2. http://www.istoriatransilvaniei.ro/vol1/v1c1.pdf
3. A.Rustoiu – Metalurgia bronzului la daci (s.II i.Chr-I d.Chr). Tehnici, ateliere si produse din bronz, 1996
4. H.Daicoviciu – Dacia de la Burebista la cucerirea romana, 1972
5. http://www.scribd.com/doc/4008322/Civilizaia-getodacilor
6. D.Spanu – Tezaurele dacice. Creatia in metale pretioase din Dacia preromana, 2012

 

BizStudio-lite Theme by SketchThemes