CATEGORII SOCIALE

Putem vorbi de o stratificare a societatii dacice in trei categorii: aristocratia, razboinicii si producatorii. Izvoarele antice pe care le avem (indirect din pacate, de la greci si romani) ne vorbesc de o ampla reforma (sociala, religioasa si politica) initiate de Burebista si marele-preot al acestuia, Deceneu. Aristocratia, clasa superioara a societatii dacice. Cunoscuti in antichitate sub denumirea de Tarabostes, acestia erau o elita cu functie prioritar religioasa, dar si razboinica. Scriitorul antic Dion din Prusa ne spune ca din aceasta clasa se alegeau regii si preotii.

Clasa sociala dezvoltata din vechea aristocratie razboinica getica (observabila arheologic in ‘mormintele princiare’), ea este acum concentrata in jurul familiei regale, avand ca semn distinctive pilaeus-ul (o cusma din postav), de unde si denumirile de Pilophoroi (gr.) sau Pileati (lat.) date membrilor acestei categorii. Consemnarile antice (in scris, dar si in operele de arta) arata ca spiritul religios si razboinic al elitei dacice a ramas in memoria lumii clasice multa vreme dupa cucerirea statului dac. Odata cu moartea lui Burebista, marele preot Deceneu a preluat si conducerea politica a statului, dualitate de putere intalnita si la Decebal.

Referitor la convingerile religioase avem si un izvor scris, in opera imparatului Iulian Apostatul (Caesaris, 28, 327 C-D), unde acesta pune in seama imparatului Traian discursul: ‘singur am supus neamurile asezate dincolo de Istru si am nimicit neamurile getilor care sunt cei mai buni luptatori, nu numai datorita barbatiei lor fizice, ci si datorita credintei pe care o au de la Zamolxis, obiectul veneratiei lor, convinsi ca nu mor, ci doar se muta altundeva, ei sunt dispusi sa infrunte moartea ca pe o calatorie oarecare’ Impresia puternica a fanatismului religios asupa romanilor poate fi observata si prin distrugerea violenta pe care au suferit-o sanctuarele de la Sarmizegetusa, situatie extrem de rara in istoria conflictelor militare romane (doar la Ierusalem au mai facut asa ceva romanii). Aristocratia dispare odata cu infrangerea dacilor in razboaielor dacice.

O a doua clasa sociala prezenta la daci e reprezentata de Comati (lat.) sau Kometai (gr.). Denumiti de Iordanes si Capillati (pletosi), ei reprezinta categoria eminent razboinica a societatii dacice, similara altor elite razboinice din antichitate, al caror semn distinctiv era parul lung. Avand un statut social inferior fata de tarabostes, insa superior producatorilor. Caracterul in general razboinic poate fi relevat si prin comparatia cu alte popoare barbare contemporane din Europa. Tacitus descrie situatia existenta la germani: ‘Nu pot fi convinsi sa cultive pamantul si sa astepte recolta la fel de usor cum pot fi convinsi sa-l provoace pe dusman si sa se aleaga cu rani, Mai mult decat atat, pentru ei, a castiga cu sudoarea fruntii ceea ce se poate procura varsand sange inseamna lene si inertie. Cand nu se duc la lupta, vaneaza si, mai ales, trandavesc, isi petrec timpul dormind si mancand, cei mai de isprava si cei mai viteji stau si se tampesc de lene’ (Germania, XIV-XV).

Similar e si textul lui Herodot, ce se refera la aristocratia tracica, dintr-o perioada mai timpurie: pentru ei ‘a munci pamantul este lucrul cel mai de rusine, iar cand traiesti de pe urma razboiului si a pradaciunilor, spun ei, faci un lucru cat se poate de bun’(Historii, V, 6). Dupa terminarea razboaielor dacice avem numeroase atestari de formatiuni militare cu specific dacic incorporate in armata romana. Sigur acesti comati au constituit grosul trupelor.

Producatorii constituiau de fapt masa poporului. Erau diferentiati din punct de vedere social in functie de raportul cu clasele superioare. Orfevrierii si metalurgistii se aflau pe pozitii superioare fata de restul poporului, deoarece acestia creau armele, insemnele de prestigiu si podoabele. Nu avem stiri scrise directe referitoare la daci, dar putem presupune situatia prin analogii.

La germanici metalurgii aveau un prestigiul deosebit. La burgunzi, un plugar, porcar sau un cioban valora 30 de gologani, un dulgher 40 gologani, un fierar 50 gologani, iar un orfevrier intre 100-150 gologani. S-au descoperit in mediul dacic atat ateliere de fierarie, cat si de orfevrarie. Acestea tindeau sa fie mixte, in acelasi atelier lucrandu-se atat cu fier, cat si cu bronz sau argint. Raritatea aurului in mediul dacic, precum si gruparea lui (aproape exclusiv in zona capitalei dacice), au facut pe istorici sa vorbeasca de un monopol al aristocratiei (sau chiar al regalitatii) asupra acestui metal.

Existau probabil si interdictii religioase (gen tabu), situatie existent si la alte popoare contemporane: scordiscii nu introduceau aurul in tara lor, fiindca le provocase neplaceri in trecut, preferand in schimb argintul (similar si la daci, unde tezaurele de argint sunt foarte numeroase); la tectosagi tezaurele de aur si argint se adunau in sanctuare si locuri sacre, fara ca nimeni sa se atinga de ele. Spre deosebire de aristocratie, producatorii nu dispar odata cu desfiintarea statului dac. Vechile tehnici de prelucrare a metalelor ramane, gustul pentru argint nu dispare, iar podoabele continua sa apara si sa evolueze din punct de vedere artistic.