CARACTERISTICI ALE PERIOADEI DACICE VS. PERIOADA GETICA

           Atunci cand vorbim de Dacia sau de daci, din punct de vedere istoric trebuie sa facem o diferenta intre perioada statului (si mai apoi a statelor) dacic, inceputa cam din timpul lui Burebista (aprox. Inceputul secolului II a.Chr.), si perioada anterioara, getica. Desi din punct de vedere al culturii materiale diferentele nu sunt majore, aratand clar o inrudire si o provenienta a societatii dacice din cea getica (afirmatie sustinuta si de multe izvoare antice), totusi exista destule diferente care oblige la impartirea in doua a istoriei acestui teritoriu din Epoca Fierului. Stirile scrise referitoare la practicile funerare la geto-daci sunt foarte putine (la Herodot, Pomponius Mela, Solinus), arheologia aducand principalele informatii.

           Se observa diferente atat din punct de vedere cronologic, cat si geografic. Daca in perioada getica (sec. V-III a.Chr.) putem deslusi ritul funerar in necropole (cu zeci sau sute de morminte, aproape toate de incineratie), precum si in rarele morminte de inhumatie (asa-zise ‘princiare’:Peretu, Agighiol etc), odata cu perioada dacica (inceputul sec. II a.Chr. – sec. I d.Chr.), dispar complet necropolele, cele descoperite fiind doar in zonele de contact cu alte populatii (Tisa superioara, Nistrul superior, Oltenia), sau la inceputul si sfarsitul perioadei dacice. Mormintele izolate sunt si ele extreme de putine, cu inventar funerar foarte sarac, relevand transformari ale credintelor religioase. Aristocratia practica exclusiv incineratia. Foarte putine din mormintele descoperite apartin populatiei de rand.

           Cea mai plauzibila explicatie privind disparitia mormintelor presupune incinerarea mortilor si risipirea resturilor in apele curgatoare. Sunt posibile si cazuri de expunere/descompunere a trupurilor decedatilor, relevate de oasele umane descoperite ce nu se aflau in conexiune anatomica. O alta caracteristica a perioadei dacice este dezvoltarea fara precedent a asezarilor, pana la un stadiu protourban (asa-numitele ‘dava’, Ptolemeu enumerand 44), chiar urban, la Sarmizegetusa Regia (cu terasele ei artificial, locuirea grupata in jurul unei trame stradale, cu canalizare si sistem de aductiune a apei, cu fortificatie si zona sacra). Toate acestea nu ar fi fost posibile fara activitati colective si societati complexe, structurate un jurul unor centre de putere.