Cine suntem

LogoTDA-WEB

TERRA DACICA AETERNA este prima asociatie din Romania care se ocupa cu reenactment-ul legat de perioada antica. Reeenactment-ul este o modalitate prin care istoria este “retraita” la propriu, prin confectionarea de imbracaminte, arme, unelte, locuinte, pe care pasionatii de reenactment (reenactorii) le folosesc in cadrul unor momente mai mult sau mai putin regizate. Confectionarea echipamentului se face in urma studierii izvoarelor istorice legate de perioada de timp care se doreste a fi “reinviata”, astfel incat totul sa fie cat mai aproape de realitatea acelor vremuri.

Perioada istorica aleasa de noi pentru a fi prezentata publicului este cea in care s-au desfasurat conflictele militare dintre daci, romani si sarmati, adica aproximativ secolele I i.Hr – II d.Hr. Astfel, in cadrul asociatiei sunt prezente trei mari grupari: dacii, romanii si sarmatii. In afara de aceste grupari, in asociatie s-au recreat si echipamente ale unor aliati ai acestor popoare, cum ar fi celtii, burii, palmyreenii, batavii. Sunt recreate atat momente din istoria militara a acestor popoare precum si cele din viata civila sau religioasa.

TERRA DACICA AETERNA s-a infiintat oficial la 1 iunie 2007 la Cluj Napoca, la initiativa unor pasionati de istorie antica. Chiar de la inceput in randurile membrilor asociatiei s-au aflat istorici-arheologi specializati pe perioada antica, sau studenti care urmau acest drum. Astfel s-a inceput studierea documentatiei istorice legate de echipamentele antice, cautarea modalitatilor efective de recreere a acestora, precum si observarea fenomenului de “reenactment” in restul lumii, acolo unde acesta este o metoda efectiva de predare a istoriei. Apar astfel in cadrul asociatiei noastre primele replici dupa echipamente romane din Romania, precum si primele replici dupa un echipament complet de dac din lume.

La ora actuala, Terra Dacica Aeterna are in jur de 70 de membri din toata tara. Sediul oficial al asociatiei este in Cluj Napoca, iar doua filiale au fost infiintate in Sibiu si Deva.  Pana in prezent, asociatia a fost prezenta in peste 100 de manifestari legate de prezentarea istoriei antice de pe acest teritoriu.

Pentru cei interesati, puteti accesa AICI STATUTUL ASOCIATIEI noastre sau AICI puteti lectura Regulamentul de Ordine Interioara.

BizStudio-lite Theme by SketchThemes