ALIMENTATIA LA DACI

User avatar
Oroles
Posts: 857
Joined: 11 Dec 2008, 21:16

ALIMENTATIA LA DACI

Postby Oroles » 20 Dec 2008, 19:40

Am sa pun aici datele pe care le am despre alimentatie,in mare parte primite de la cursul domnisoarei Liliana Suciu.
Alimentatia se baza in mare parte pe cereale:mei,grau,apoi secara,orz,ovaz.
Meiul (Panicum Miliaceum)-era alimentul cel mai des consumat. Se macina si se amesteca cu alte alimente(branza,slanina) rezultand o fiertura(terci), aliment de baza atat la barbari cat si la greco-romani (unde era denumit ‘puls’). La daci s-au gasit seminte de mei in vase ceramice in amestec cu spanac, loboda, linte, mazare (70% mei,30% altele). La fel,meiul pasaresc se gaseste in cantitati destul de mari in descoperiri arheologice(cetatea Capalna).
Din meiul macinat rezulta o faina care era folosita ca ferment pentru drojdie, amestecandu-se cu vin sau must pentru asta.
Graul-al doilea element ca frecventa intalnit in descoperirile arheologice. Aliment foarte proteic.Desi sunt mai multe specii consumate in antichitate,in lumea dacica sunt cunoscute doar cateva. Alacul(graul cu un bob) se intalneste mai rar, la altitudini mari.Foarte rar e si asa-numitul Grau de macaroane (Gradistea-Buzau si Carlomanesti). Era consumat fiert, ca terci, sau ca lipie sau paine dospita. Exista vase speciale, rare, probabil pentru facutul painii. Nu stim fermentul (mei cu must sau drojdie de bere,un aluat anterior etc.).
Secara-folosita tot pentru paine. Niciodata semintele de secara nu au fost gasite in probe pure, ci in amestec cu grau sau orz. E mult mai nutritiv decat graul. La Popesti, amestecul avea 1/3 secara si 2/3 grau.
Orzul-intalnit mai frecvent decat secara. Se dezvolta foarte repede, fiind rezistent la frig si seceta. Probabil folosit ca furajer, dar si ca terci sau in amestec cu alte alimente (linte,mazare). Ca faina era folosit pentru lipii sau paine putin dospita. Mai frecvent,din orz se facea maltul folosit pentru bere (fara hamei,care este adus de slavi).
Ovazul-destul de rar gasit (in 3 localitati), folosit predilect pentru animale. Se facea probabil si paine sau fiertura. Se pare ca intarzie rancezirea produselor vechi (unt,lapte).

Dintre legume,consumau linte, bob, mazare, mazariche, usturoi.
Lintea-leguma cea mai des intalnita, gasita in combinatii. La Bazdana cu grau (45%),mei(27%) si orz. La Gradistea de Munte pun si mustar.
Mazarea, mazarichea -foarte rare (Gradistea de Munte, Bazdana, Carlomanesti). Mazarea se consuma fiarta,in amestec.
Bobul-apare in Dacia din a Doua Epoca a Fierului. Intalnit destul de des. Consumat sub forma de terci,cu orz, linte. La Piscul Crasani s-a gasit o cana doar cu bob, nu in amestec.
Nautul-consumat prajit, dar si fiert. La romani se consuma cu branza.
Usturoiul-gasit la Gradistea de Munte.Acolo s-a gasit si o specie de ceapa mica. Se consuma crud sau ca mujdei. La romani se facea un mujdei cu otet, ulei, sare, consumabil cu paine.

Probabil dacii consumau si ciuperci, insa nu s-au pastrat urme arheologice. Consumau si plante salbatice: spanac, loboda, stir, macris, morcov, stevie.
Dintre fructe, mere (s-au pastrat seminte de mere padurete), prune (la Simleul Silvaniei s-au gasit prune uscate intr-un cuptor), struguri (s-au pastrat impresiuni pe vase, samburi, cosoare pt taiat aracii), mure (au numele dacic de ‘mantia’, gasit in scrierile lui Dioscorides si Pseudo-Apuleius).

Un loc important in alimentatie, desi nu primul cum se credea, il ocupa si carnea. Dintre animalele ce constituiau surse de hrana mentionam:
Vita-ocupa primul loc. Peste tot detine majoritatea, rar locul doi (Capalna) si trei (Pecica). Vitele erau crescute in primul rand pentru produsele lactate, cercetarile aratand faptul ca animalele erau sacrificate la maturitate, adesea la senilitate. Talia animalelor era mai mica decat in perioada anterioara si va creste in perioada romana, probabil ca urmare a incrucisarii.
Suinele-ocupa locul doi in majoritatea descoperirilor, exceptie la Pecica, Simleul Silvaniei etc. Crescute doar pt carne, fiind sacrificate majoritatea la doi ani. Mentionam ca in acea perioada specia de porc existenta avea foarte putina grasime.
Ovicaprine-crescute atat pentru carne cat si pentru produse secundare. Preponderent oi fata de capre.Doar la Carlomanest caprele detin primul loc, probabil datorita vegetatiei existente atunci in zona (hatisuri,paduri abia taiate, teren neprielnic pentru pascutul oilor).
Cabaline-erau si ele mancate. Urmele osteologice sunt identice ca la celelalte animale. Erau sacrificate la varste extreme de inaintate, deci erau tinute intai pentru munci agricole, calarit. Doar intr-o localitate la celti erau tinute expres pentru consum (sacrificate de tinere).
Caini-foarte rara intalniti,mancati si ei,mai ales in Balta Brailei. La fel si la celti si germanici. Nu stim care era situatia la romani. De regula taiati si ei la maturitate. Abia in epoca moderna dispare consumul lui (nu si la vietnamezi ).
Gaini-sunt prezente descoperiri in unele zone, insa ponderea e mica (oasele se pastreaza mai greu, poate sunt consumate si de alte animale).
Gasca -doar la Zimnicea. Adusa probabil de celti,la care o gasim in Transilvania.
Ca o derogare de la subiect,tot la Zimnicea s-a gasit(unicat pana acum) si pisica domestica,insa nu era mancata(a scapat).
In urma cercetarilor s-a stabilit ca in acea perioada dacii obtineau: 250 kg carne de la vita, 300 kg de la cal si taur, 60 kg de la porc, oaie si capra.

Alimentatia era completata si din pescuit (s-au gasit undite,harpoane-Popesti,Brad,pe Siret) insa nu avem resturi, care se pastreaza greu. Consumau si scoici, melci, gasindu-se mari cantitati de cochilii.

Vanatoarea era o metoda des folosita. Cele mai vanate animale erau cerbul si mistretul. Vanau insa si cu scop profilactic (omorau ursi, lupi, vulpi) sau pentru blana (castori).
Oroles

User avatar
Oroles
Posts: 857
Joined: 11 Dec 2008, 21:16

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby Oroles » 20 Dec 2008, 19:50

Ca sa mentionez o curiozitate, la Gradistea de Munte - Sarmizegetusa Regia nu s-a gasit nici macar un rest de animal, se pare ca dacii de acolo erau vegetarieni!

Restul datelor legate de alimentatia dacilor o sa le pun cat mai curand pe forum. De asemenea o sa pun si datele legate de alimentatia romana,precum si putine date despre alimentatia celtilor, germanicilor si scitilor.

Pofta buna.
Oroles

User avatar
admin
Forum admin
Posts: 79
Joined: 27 Nov 2008, 15:08
Location: Terra Dacica Aeterna
Contact:

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby admin » 20 Dec 2008, 20:40

Merci mult Oroles pentru informatiile adaugate in aceasta secitune.
Abia astept viitoarele posturi;)

Numai bine,
Comosicus.

User avatar
21 inf
Posts: 75
Joined: 07 Dec 2008, 15:36
Location: la oaste
Contact:

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby 21 inf » 21 Dec 2008, 10:51

Foarte interesante informatiile!
Multumiri pentru postare, daca mai ai date, sunt binevenite! :)

User avatar
Oroles
Posts: 857
Joined: 11 Dec 2008, 21:16

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby Oroles » 21 Dec 2008, 15:47

Despre transare si preparare avem si mai putine informatii. Majoritatea oaselor prezinta urme de taiere sau spargere, consumand si maduva. Se observa o preferinta pentru partile cu mai multa carne (mai multe oase de pulpe decat coaste s-au gasit). Predomina fierberea carnii. S-au gasit insa si unele ustensile folosite probabil pentru prajire sau pentru scos carnea din cazane. La Ocnita s-a gasit si un gratar de fier.Gratare s-au gasit mai ales in mediul celtic.

Despre pastrarea carnii avem doar banuieli. Probabil in saramura sau afumare. La celti s-au gasit vase care prezentau urme de saramura cu resturi de carne de porc.

Grasimi vegetale si animale
Dupa cum am mentionat, porcii de atunci aveau putine grasimi, fiind semisalbatici.
Ulei de masline-avem multe amfore, unele pentru comertul cu ulei. Uleiuri mai obtineau din Camelina Sativa(au 25-30% ulei), mac (50% ulei), mustar (35% ulei). Uleiurile obtinute pot fi consumate, insa sunt mai bune pentru iluminat sau tabacit. Nu e clar insa daca dacii obtineau ulei din aceste plante.
Lactate-erau consumate, dovada ca vitele erau sacrificate la batranete. Nu se consuma unt si smantana decat in nord-estul Europei (scitii) sau in nordul Africii (Alexandria), pentru ca nu se puteau pastra. Intr-un tumul scitic din Rusia s-a gasit un burduf cu branza. Laptele acru era aliment favorit la germanici si e probabil ca il consumau si tracii.

Condimente
Sarea-era obtinuta din ape sarate in principal.Dovezi despre exploatarea salinelor avem extreme de putine si nesigure.
Otetul-era obtinut din vin. Mai foloseau si mustarul, cum am mai mentionat.

Pe langa alimentele mentionate mai sus,care au fost descoperite sub o forma sau alta in sapaturile arheologice, mai avem o serie de plante mentionate in scrierile lui Dioscorides si Pseudo-Apuleius cu numele lor dacice: maghiran(duodela), cimbru(mizela), menta si mararul.

Bauturi

VINUL-vita de vie era cultivate in zona civilizatiei dacice. Limita nordica de crestere ne include. Mentionam descoperiri la Brad, Piscul Crasani, Popesti, Cotesti (Vrancea). Nu e clar daca era principala bautura. In spatiul intracarpatic, vasele specifice (boluri deliene, amfore, kantharoi) sunt rare, insa acest fapt poate fi explicat prin mutarea bauturii in alte recipiente, probabil burdufuri de piele, pentru transportul riscant peste munti.
Berea-se obtinea din grau cu bobul mare, din orz. La celti se amesteca cu miere. Dupa cum am mai mentionat, hameiul nu era cunoscut, fiind adus de catre slavi.
La germanici se mai consuma si must din grau ce fierbea. La traci berea se obtinea din orz si turte de sorb. Alta bautura era probabil miedul, obtinut din fermentarea apei cu miere, insa nu avem informatii clare.
Oroles

User avatar
21 inf
Posts: 75
Joined: 07 Dec 2008, 15:36
Location: la oaste
Contact:

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby 21 inf » 21 Dec 2008, 18:58

Despre bauturi

In zona Tarii Motilor in secolul XIX inca se mai facea mied de catre tarani :)
Despre tuica, palinca, nu se stie nimic? :)

Alexandru_Dacicus
Posts: 112
Joined: 04 Jan 2009, 13:05

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby Alexandru_Dacicus » 21 Jan 2009, 14:52

In zona Tarii Motilor in secolul XIX inca se mai facea mied de catre tarani


Miedul e atestat la mai multe popoare din antichitate daca nu ma insel, reteta e relativ simpla. Cu siguranta si dacii mai faceau.

Revenind la alimente, mi se pare foarte destul de probabil ca dacii sa realizat amestecuri culinare si retete simple precum colesa si cularetii...Colesa este, un soi de mamaliga facuta din faina de grau. Pe langa astea, se vor mai fi facut cu siguranta si fel de fel de turtite...

User avatar
Comosicus
Posts: 767
Joined: 06 Dec 2008, 23:44
Location: Napoca, Dacia
Contact:

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby Comosicus » 04 Feb 2009, 01:29

INDICII PENTRU RECONSTITUIREA VIETII COTIDIENE IN ASEZARILE DACICE, ASPECTE ALE ALIMENTATIEI

LILIANA SUCIU

Pentru cunoasterea cât mai detaliată a unei civilizaţii este necesară – pe lâmgă studiul istoriei politice, a vieţii religioase sau a culturii materiale – o abordare cât mai aproape de realitate a vieţii cotidiene de atunci. Pentru lumea dacică reconstituirea existenţei de zi cu zi a oamenilor reprezintă o preocupare care a intrat în atenţia specialiştilor relativ recent. Din păcate, sursele literare care ar trebui să stea la baza unor astfel de demersuri, sunt puţine şi de cele mai multe ori lacunare. Aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte alimentaţia la daci, care nu poate fi reconstituită decât în foarte mică măsură pe baza izvoarelor scrise, sursa principală pentru elucidarea acestui domeniu al vieţii cotidiene, rămânând şi în acest caz arheologia. Descoperirile din siturile dacice de seminte carbonizate, resturi osteologice, inventar casnic (ceramica, ustensile de „bucatarie: - frigarui, cremaliere etc, vase de metal etc) devin tot mai edificatoare in acest sens, oferind indicii importante pentru reconstituirea acestui aspect particular al civilizatiei dacice.

I. CEREALE SI LEGUME

1. CEREALE

Desi este indeobste considerat ca Europa a fost intotdeauna carnivora ( F. Braudel, Structurile cotidianului: posibilul si imposibilul, vol. 1, Bucuresti 1984, p 113), trebuie spus ca un loc aparte in alimentatia oamenilor pre- si protoistorici l-au detinut cerealele si leguminoasele. Fara indoiala, cerealele au reprezentat cele mai importante surse pentru asigurarea hranei omului, avand in vedere continutul lor bogat in hidrati de carbon, o sursa excelenta de calorii, si facilitatea conservarii lor pe o perioada mai lunga in raport cu alte plante ( M. Carciumaru, Paleontnobotanica, Isi, 1996, p 155).
In lumea dacica o buna parte din resursele de hrana era asigurata de aceste plante, descoperiri de seminte apartinand unor specii fiind destul de frecvente in asezarile dacice. Dintre acestea mai importante in alimentatie erau graul si meiul, nelipsite din aproape nici o asezare dacice, la care se adauga secara, orzul si ovazul (ultimele doua putand fi utilizate atat in alimentatia umana cat si pentru furajarea animalelor). Utilizarea cerealelor ina sezarile dacice este dovedita – chiar daca epntru unele nu exista analize de specialitate – de prezenta in toate gropile de provizii, a vaselor mari de provizii si a rasnitelor intrebuintate la transformarea cerealelor in faina.
Meiul ( Panicum miliaceum) este cereala cel mai frecvent intalnita in asezarile dacice (cu exceptia asezarii de la Cetateni, unde nu este atestat, in rest meiul apare in aproape toate asezarile pentru care exista analize de specialitate). Din grauntele de mei, macinate cu rasnita si apoi fierte in apa sau lapte, se putea prepara o fiertura, care putea sa aiba diverse consistente si care se pare, constituia alimentul de baza inaintea aparitiei painii si nu numai. Pe langa mei in aceste fierturi se puteau adauga si alte ingrediente. Cato cel Batran mentioneaza existenta la romani a unei specii de terci „cartaginez” (puls punica) in compozitia caruia intrau pe langa mei ( sau mai tarziu alac sau grau) alte alimente cum ar fi branza, miere si chiar oua (Cato, Despre agricultura, 85, apud N. Lascu, Cum traiau romanii, 1965, p 218). Putem doar banui existenta unor astfel de combinatii si la daci. Mai sigur pare insa ca in compozitia unor terciuri de mei dacii introduceau frecvent spanac sau loboda ( de ex. La Brad – anexa1, nr. 4) sau utilizau semintele de mei (impreuna cu alte cereale) la obtinerea unor mancaruri linte, mazare etc. (infra, p.5)
Faina de mei mai putea fi utilizata pentru obtinerea unui ferment (drojdie) pentru paine – prin amestecare cu vin dulce (Plinius, Hist. nat. XVIII, XXIV-XXVI, apud M. Carciumaru, op.cit., p. 171). Terciul de mei sau alte cereale este o mancare extrem de raspandita in antichitate, fiind consumat atat in lumea greco-romana (N.Lascu, op.cit., p. 218), dar si de catre populatiile Europei barbare: celti (Pour une archeologie agraire. Ala croisee des sciences de l’homme et de la natura – coord. J. Guilaine, p. 432), sarmati (M. Carciumaru, op.cit., p. 171), probabil germani etc.
Graul este cealalta cereala frecete intalnita in siturile dacice. Boabele de grau extrem de bogate in substante proteice, minerale si vitamine au constituit baza alimentatiei pentru majoritatea popoarelor Europei. Desi exista foarte multe specii de grau, se pare ca dacii au preferat doar cateva, pe primul loc aflandu-se Triticum aestivum, o specie cu o mare capacitate de adaptabilitate la mediu, urmat de Triticum dicoccum (intalnita la Sucidava, Gadistea – jud. Braila, Piscul Crasani, Bazdana, Gradistea de Munte, Capalna etc.) si Triticum monococcum sau alacul ( Bazdana, Capalna, Gradistea-jud. Braila, Gradistea de Munte). Foarte rar apare Triticum durum (Gradistea-jud. Braila si Carlomanesti) si doar la Cetateni este mentionat Triticum dicoccoides. Graul putea fi consumat fie fiert sub forma de terci, fie transformat in faina si utilizat la producerea unor lipii (J. Guilaine, op.cit., p. 432) sau chiar a painii dospite. Stim ca pe la inceputul secolului al II-lea i.e.n. a inceput sa se generalizeze la romani consumul painii dospite (N. Lascu, op.cit., p. 218). Painea dospita era, de asemenea cunoscuta de celti ( F. Audouze, O. Buchsenschutz, Villes, villages et campagne de l’Europe Celtique, p.156) si de traci (Xenofon, Anabasis, VII, 3,21-22). Desi nu s-au pastrat bucati de paine carbonizata, putem banui existenta acesteia si la daci. O dovada in acest sens ar fi numeroasele cupoare menajere descoperite in asezarile dacice de la Brad (V.Ursachi, Zargidava. Cetatea dacica de la brad, Buc. 1995, p.72-74), Popesti (R.Vulpe, Asezari getice din Muntenia, Buc. 1966, p.33; Idem, in Material, Vi, 1959, p.310; Idem, in Materiale, VII, p.337), Gradistea-jud. Braila (V. Sarbu, Dava getica de la Gradistea (jud. Braila), Braila, 1996, p.11), Meresti (V. Crisan, Dacii din Estul transilvaniei, Sf. Gheroghe, 2000, p.92-93, Slimnic (I.Glodariu, Asezari dacice si daco-romane la Slimnic, Buc. 1981, p. 20,25), Sucidava (O.Toropu, C.Tatulea, Sucidava-Celei, Buc. 1987, p.38-39), Tilisca (N.Lupu, Tilisca.Asezari arheologice de pe Catanas, Buc. 1985, p.50) etc. Si care puteau fi utilizate nu numai pentru incalzit si gatit, ci si pentru coptul painii. Asa cum se stie, pentru prepararea painii pe langa faina mai sunt necesare si alte ingrediente: apa, sare si un ferment care sa duca la dospirea aluatului. Daca primele doua ingrediente nu pun nici o problema, in schimb fermentul este ceva mai complicat de obtinut. Un bun ferment se putea obtine din amestecul fainii de mei cu un vin dulce (Supra, p.2). De asemenea se putea utiliza ca ferment aluatul pastrat de la o preparare anterioara a painii.
Tot pentru obtinerea painii era probabil utilizata si secara (Secale cereale). Aceasta nu apare niciodata in asezarile dacice in probe pure, ci numai impreuna cu seminte ale altor cereale (mai ales grau si orz). Calitatile nutritive ale secarei sunt net superioare celorlalte cereale, paine obtinuta din secara fiind mult mai hranitoare decat cea obtinuta, de exemplu, din grau (M. Carciumaru, op.cit, p 168-169). Probabil ca aceasta cereala era utilizata impreuna cu graul pentru obtinerea painii, proportiile in care se gaseste la Popesti (grau 2/3 – secara 1/3) pledand pentru o combinare a semintelor celor doua plante in vederea consumului. Amestecarea fainii de grau cu cea de secara este un obicei care s-a pastrat in bucataria romaneasca pana tarziu in epoca moderna (N. Lupescu, Din bucataria taranului roman, Buc. 2000, p. 141). Mult mai frecvent decat secara in asezarile dacice apare orzul. Pe langa excelentele calitati nutritive orzul mai prezinta si alte avantaje, deloc de neglijat: dezvoltarea vegetatativa rapida si o mare rezistenta la frig si la seceta (F.Martu, in Sesiunea de comunicari a Muzeelor de Istorie, 1964, vol I, buc. 1970, p.312). Orzul putea fi consumat fie fiert, sub forma de terciuri, singur sau impreuna cu leguminoase (ex. Bazdava, anexa I, nr.3), fie transformat in faina si utilizat la producerea lipiilor (J. Guilaine, .op.cit., p.432) si a painii ( in acest caz, o paine indigesta si foarte putin dospita) Columella sustinea ca painea din faina de orz era mai bna decat cea de grau, de calitate inferioara (De re rustica, II 9, 14 apud N. Lascu, op.cit., p.220). Faina de orz s-a folosit pana nu demult la obtinerea mamaligii, atunci cand taranii nu aveau la indemana porumb (N. Lupescu, op.cit., p. 57).
Probabil ca o alta modalitate de consumare a orzului era prin obtinerea maltului si fermentarea lui pentru bere (J. Guilaine, op.cit., p.170)
Ultima dintre cerealele cultivate in dacia preromana era ovazul (Avena sativa). Acesta apare insa mult mai rar fiind descoperit pana in prezent doar in cateva asezari: Cetateni (anexa 1 nr. 8.), Gradistea de Munte (anexa 1 nr.11), Racatau (anexa 1 nr. 16). Probabil ca aceasta cereala era utilizata in hrana animalelor ca furaj dar intrebuintarea ei ca aliment de catre comunitatile umane nu este exclusa. Se putea consuma ca fiertura, simpla sau in combinatie cu alte cereale si legume, sau transformat in faina si folosit la prepararea painii, in ameste cu faina de grau. Se pare ca faina obtinuta din aceasta planta are, de asemenea, proprietatea de a intarzia rancezirea produselor vechi, in prepararea untului si a laptelui inchegat (M. Carciumaru, op.cit., p. 170).

2. LEGUME

Alaturi de cereale, legumele constituie o alta categorie de plante care au avut in pre si protoistorie o importanta deosebita in alimentatia omului. Dintre acestea in Dacia preromana s-au consumat cu precadere lintea (Lens esculenta), bobul (Vicia faba), mazarea (Pisum sativum), mazarichea (Vicia ervilia), usturoi (Allium sativum L.).
Cea mai frecvent utilizata leguma pare a fi fost lintea, care apare in mai multe asezari – Bazdana, Capalna, Gradistea-jud. Braila, Gradistea de Munte, Piscul Crasani – cel mai adesea in acelasi vas, in combinatie cu alte plante cerealiere sau leguminoase cu scopul clar de a fi intrebuintate impreuna, foarte probabil prin fierbere. Astfel la Bazdana (anexa1 nr. 3) lintea pare sa se fi consumat impreuna cu grau, mei si putin orz, dupa cum o dovedeste descoperirea intr-un vas a semintelor provenind de la cele patru plante in proportii edificatoare: grau (cu diferite variante) 44,3%, mei 27,5%, linte 21,2% si orz 6,2%. Aceeasi combinatie de grau, mei, orz si linte se intalneste si la Gradistea de Munte, insa aici, in „reteta de preparare” a acestui fel de mancare se pare ca intra si mustarul (boabe de Sinapis arvensis si Sinapis alba fiind descoperite in aceiasi proba – Idem, op.cit., p. 174), Tipuri de plante similare (linte, grau, mei si orz) au fost descoperite si in cupa unei fructiere de la Gradistea-jud. Braila (anexa 1 nr. 10), la cele patru adaugandu-se acum si secara. La Piscul Crasani lintea se consuma impreuna cu seminte de orz si bob (anexa 1 nr. 14).
Asadar, probabil ca lintea era consumata sub forma de fiertura (terci) impreuna cu alte cereale sau legume (fie ca atare, fie zdrobita), neexcluzand posibilitatea ca in compozitia acestui fel de mancare sa intre si carne, grasimi (animale sau vegetale) sau chiar produse lactate. In lipsa unor surse scrise acest lucru ramane in stadiul de ipoteza.
O alta posibilitate de a consuma lintea era sub forma de supa. La romni este pomenina o astfel de mancare din seminte de linte, prajite si amestecate cu tarate (J.Andre, L’alimentation et la cuisine a Rome, Paris, 1961, p.38).
Mazarea si mazarichea sunt destul de rare in descoperiri, cunoscandu-se pana in prezent doar trei statiuni unde au fost gasite aceste plante: Carlomanesti, Gradistea de munte (mazare) si Bazdana (mazarichea). Ambele legume se puteau consuma fierte sub forma de supa sau terci, fiind utilizate singure, fie impreuna cu alte cereale si legume.
In ceea ce priveste bobul, se pare ca a aparut pe teritoriul Romaniei ca planta cultivata abia in epoca La Tene, cand il gasim in cantitati destul de mari la Piscul Crasani si Gradistea de Munte. Bobul putea fi consumat ca si celelalte legume sub forma de terci in compozitia caruia putea sa intre orz si linte (de ex. Piscul Crasani, anexa 1 nr. 14) sau o fiertura din bob ( in asezarea anterior mentionata a fost descoperita o cana care continea exclusiv bob) fie intreg, fie zdrobit ( Apicius pomeneste un piure de bob care se consuma impreuna cu peste fiert, M Carciumaru, op.cit., p.177). Bobul a fost una din legumele preferate de romani. In Historia Naturalis (cartea XVIII) Plinius cel Batran insista pe utilizarea celebrului puls fabata (fiertura de bob, uneori amestecata cu carne) ca hrana si ca ofranda pentru divinitate (M.Nasta, in Les palntes et lea saison. Calendriers et representations, 1990, p.177). De asemenea, cu ocazia sarbatorii Kalendae fabariae se oferea populatiei o fiertura de bob amestecata cu slanina (Ibidem). Bobul constituia una din legumele frecvent utilizate si in lumea celtica (P. Reunolds, in vol. Les Structures d’habitat a l’Age du Fer en Europe tempere. Actes du Colloque de Chateauroux, Levroux, 27-29 oct. 1978, Paris 1981 (coord. O Buchsenschutz), p.14.
Nautul (Cicer arietinum) pomenit doar la Cetateni (Autorul considera ca este utilizat pe post de planta jurajera. Este insa curioasa aparitia acestei plante in locuinte si chiar intr-un mormant: F. Martu, op.cit, p. 314) este o leguminoasa (extrem de rezistenta la frig) destul de frecvent consumata in antichitate. Romanii il consumau atat prajit cat si fiert, cel mai adesea cu o turta de branza (N. Lascu, op.cit., p. 237).
O alta categorie de plante care erau probabil consumate de daci o reprezinta acele specii care au ramas in starea lor salbatica, dar ale caror produse (seminte, frunze, radacini etc.) erau comestibile: spanac (Chenopodium album), stir, loboda (Atriplex patula), macris (Rumex acetosa), stevie (Rumex crispus), morcov (Daucus carota) etc. Acestea se puteau consuma fie crude (macris, morcov etc.) fie gatite, in general acompaniind diverse sortimente de legume si cereale.
Spanacul apare de timpuriu in alimentatia oamenilor in preistoria Romaniei (la Morteni – cultura Gumelnita; la Odaia Turcului – epoca bronzului – M. Carciumaru, p.183). in epoca La Tene spanacul apare frecvent in asezarile dacice, seminte apartinand acestei specii fiin descoperite la Brad, capalna, Costesti, Gradistea de Munte, Piscul Crasani etc. Interesant este ca in marea majoritate spanacul insoteste in descoperiri seminte de mei. Descoperirea de la Brad, unde in acelasi vas au aparut seminte de mei si spanac in proportie de aprox. 3/1, pledeaza pentru consumarea celor doua palnte impreuna, probabil prin fierbere. Spanacul mai putea fi utilizat pentru orbinerea unor supe. Intr-o locuinta din epoca fierului de la Gording Heath – Danemarca – au fost identificate resturile unei „supe de vegetale”, in care, printre alte seminte au fost identificate si multe apartinand spanacului (Ibidem).
Macrisul, datorita frunzelor sale acre, putea fi folosit crud, ca salata sau pregatit ca si spanacul.
In ultimii ani, in urma sapaturilor arheologice de la Gradistea de Munte, intr-o locuinta circulara a fost pentru prima oara descoperita o leguma importanta in alimentatia omului: usturoiul (I.Glodariu si colab., in Cronica cercetarilor arheologice. Campania 1996, Buc. 1997, p. 50). Asa cum se stie usturoiul se paote consuma crud sau poate intra in compozitia unor feluri de mancare. Plaut pomeneste o mancare de usturoi (aleatum), probabil un fel de mujdei care se manca cu paine (Plaut, Mostellaria, V.4, apud N. Lascu, op.cit., p. 233).
Este destul de probabil ca daci au consumat si alte tipuri de plante cum ar fi de exemplu ciupercile, chiar daca arheologic acestea nu lasa nici o urma. Ciupercile cresc in toate zonele de relief, de primavara pana toamna tarziu si sunt frecvent consumate de oameni fie crude fie gatite (prajite, fierte). Unele specii prezinta, de asemenea avantajul ca pot fi conservate prin uscare si pastrate pana in anotimpul rece.
Spre deosebire de cereale care se puteau conserva foarte usor, legumele erau mult mai greu de pastrat, de aceea probabil mare parte din ele se consumau doar in sezoanele cand se culegeau. Exista posibilitatea insa, ca unele dintre ele sa se fi conservat prin diverse procedee: uscarea la soare, saramura etc. Astfel la romani, usturoiul pentru a fi conservat, se atarna si se usca la soare. Acest procedeu, simplu de altfel, putea fi utilizat si la daci, un argument in acest sens fiind faptul ca in mai sus pomenita descoperire de la Gradistea de Munte, usturoiul era impletit intr-o funie si probabil prins de o barna sau pe unul din peretii locuintei incendiate.
Despre fructele consumate de daci informatiile sunt aproape inexistente, seminte de samburi de la fructe nefiind deocamdata atestate decat in putine asezari daco-getice. Astfel, strugurii, utilizati pentru obtinerea vinului, erau probabil consumati si ca atare. De asemenea, la Gradistea de Munte au fost descoperite seminte de mar paduret, care putea fi consumat crud sau transformat prin fermentare in bautura. Putem presupune ca in alimentatie intrau si fructele de padure: fragi, zmeura, afine, mure etc.

II. CARNE

Alimentatia pe baza de carne a dacilor este bine documentata arheologic prin descoperirea in aproape toate asezarile si fortificatiile studiate a numeroase oase, provenite de la animale domestice si salbatice (v. Anexa 2).
In urma cercetarilor de specialitate s-a constatat ca pe primul loc in preferintele alimentare ale dacilor se siua carnea de vita. Resturi osteologice apartinand acestor mamifere s-au gasit in toate siturile studiate din punct de vedere zooarheologic in mult edintre acestea bovinele se aflau pe primul loc ca numar de fragmente identificate sau ca numar minim de indivizi estimati: Gradistea-jud. Braila, Cascioarele, Greaca, Cetateni, Slimnic, Popesti, Comana, Racatau, Moigrad, Meresti, Stenca liubcovei (nivelul II), Piatra Soimului, Piscul Crasani, Radovanu, Vladiceasca etc. (v. anexa 2). Atunci cand primatul este detinut de ovicaprine sau suine, bovinele se afla intotdeauna pe locul secund (cu doua exceptii: Capalna si Pecica unde se pare ca se afla doar pe locul III in preferintele culinare ale locuitorilor).
In majoritatea asezarilor vitele erau crescute si intretinute in primul rand pentru produsele secundare (lapte, branza), eventual pentru reproducere si munca, dupa cum o dovedeste sacrificarea acestor animale in general la maturitate. Foarte rar, doar in pputine cazuri, s-a constatat utilizarea lor ca principale furnizoare de carne si mai putin pentru alte produse (taierea cu prponderenta a animalelor tinere). Acest lucru se intelneste si la alte populatii – de pilda la celti in unele situri sunt taiate exemplarele tinere (Villeneauve), in timp ce in altele animalele sunt tinute pana la maturitate (P.Meniel, Les sacrifices d’animaux chez le Gaulois, Paris, 1992, p.136).
In ceea ce priveste talia vitelor din epoca dacica, majoritatea autorilor sunt de parere ca era mica si ca animalele aveau o conformatie gracila. Se constata in aceasta perioada asa numita „regresiunea dacica” in ceea ce priveste talia acestor animale – valorile inregistrate in epoca dacica fiind cele mai mici, comparativ cu epocile anterioare, dar si cu cele care vor urma epocii dacice ( M.St.Udrescu, in DaciaNS, XXIX, 1985, p. 131; G.El Susi, Vanatori, pescari si crescatori de animale in Banatul mileniilor VI i. Chr. Studiu arheozoologic, Timisoara, 1996, p. 113).
Pe locul doi in preferintele culinare ale dacilor par a se situa suinele – animale ce detin primatul in doar cateva situri arheologice (Pecica, Sighisoara, Simleul Silvaniei, Stenca Liubcovei, Divici). Porcinele erau tinute in exclusivitate ca producatoare de carne si eventual grasimi, de aceea si strategia de crestere si planificarea sacrificarii se deosebeau radical fata de cea adoptata pentru speciile folosite in scopuri mai cu seama utilitare. Tipul crescut de daci pare a fi unul primitiv, cu o crestere inceata, apartinand unei rase cu talie destul de mica. Acest lucru ar explica si sistemul de gestionare al turmelor, in majoritatea siturilor predominand animalele taiate in jurul vartei de 2 ani (se pare ca atingeau maturitatea sexuala mai tarziu, ajungand la greutatea optima de sacrificare abia la 2 ani – S.Haimovici, in Thraco-Dacica, VIII, 1987, p. 148).
In foarte putine situri se intalnesc suine sacrificate tinere (Pecica 2/3 sacrificate intre 6-12 luni, Divici 40% sacrificati sub un an) si tot asa numarul exemplarelor batrane este destul de redus. Se paote spune deci, ca majoritatea indivizilor erau sacrificati la sfarsitul perioadei de crestere si pastrati doar cativa pentru reproducere, stiut fiind ca dupa o anumita varsta cresterea lor devine nerentabila.
Ovicaprinele erau utilizate si ele pentru obtinere de carne, dar si de produse secundare (lana, lapte). Rasele de ovine crescute in epoca dacica erau gracile, apartinand unui tip neameliorat inca (G.El Susi, op.cit., p.122). S-a remarcat preponderenta in asezari a oilor si numarul mic de capre crescute de daci. In ceea ce priveste gestionarea turmelor de oi, ea este orientata fie spre productia de carne – caracterizata prin sacrificarea unor animale tinere (Carlomanesti, Gradistea-jud.Braila – sacrificare preferentiala intre 6 luni si un an, Simleul Silvaniei, Porolissum-Moigrad prevaleaza animalele sacrificate intre 0 si 2 ani), fie pentru obtinerea de produse secundare. In acest al doilea caz erau taiati mieii (probabil masculi), restul animalelor fiind sacrificate la maturitate (Popesti, Brad, Lunca Ciurei, Margaritaresti etc. – S. Haimovici, op.cit., p.149; M. St. Udrescu, in SCIVA, 28, 3, 1977, p.370). La celti situatia apare sa fie asemanatoare existand situri unde se prefera obtinerea de carne (Beauvais) si altele unde animalele erau crescute pentru lana sau lapte (Hornaig). Se constata insa ca in in numeroase situri se prefera obtinerea de carne si multe animale sunt sacrificate tinere (P.Meniel, op.cit., p. 138).
Cabalinele par sa fi constituit si ele o sursa de carne dupa cum o dovedesc descoperirile de la Pecica, Sprancenata, Sighisoara, racatau, Simleul Silvaniei, Moigrad, Divici, Carlomanesti, Piatra Soimului, Butuceni etc. (anexa 2) a unor resturi osteologice provenite de la cai, care apar la fel de fragmentate ca si cele ale altor specii, prezinta urme de arsura etc.
Intr-o foarte mica masura in alimentatia comunitatilor geto-dacilor se pare ca intrau si canidele, dupa cum o dovedeste prezenta constanta a unor resturi osteologice arse sau cu urme de retezare cu unelte taioase in asezarile din zona Cascioarele, Greaca, Prundu (anexa 2, nr. 27). Acest animal intra si in alimentatia altor populatii (celti, germani etc.) dupa cum o dovedesc descoperirile de la Acy-Romance sau Manching (S. Haimovici, op.cit., p. 152).
La aceste specii se adauga aparitia in asezarile epocii La Tene de la noi a gainii domestice (Pecica, Sprancenata, Brad, Gradistea-jud. Braila, racatau, Stenca Liubcovei etc. – anexa 2). Se consumau atat exemplarele tinere cat si cele adulte. Datorita taliei specifice mici, rolul gainilor in asigurarea proteinelor animale este destul de redus. Nu trebuie uitat insa, ca ele erau si furnizoare de oua (Idem, op.cit.p.152).
Gasca domestica este foarte rara fiind descoperita pana in prezent daor la Zimnicea si la Brad, importanta ei economica ramanand deocamdata doar simbolica (Ibidem).
Se poate asadar observa ca rolul principal in asigurarea proteinelor animale revine cornutelor mari, chiar si in asezarile unde preponderenta o au suinele sau ovicaprinele. S-a calculat ca de la o vita se puteau obtine cca 250 kg carne, la un taur (sau un bou) cca 300 kg, de la un cal cca 300 kg, in timp ce de la un porc se obtineau aproximativ 60 kg, preponderenta a unei animite specii trebuie sa se tina seama si de talia specifica speciei respective, nu numai de frecventa resturilor osteologice in siturile arheologice (Idem, op.cit., p. 147-149, 151).
Alte surse de obtinere a carnii le constituiau pescuitul si vanatoarea.
Ca in cazul gainilor si in cazul pestilo resturile osoase sunt destul de putine in asezari (s-au pastrat in general oase de la pesti de mari dimensiuni, restul fiind probabil distruse de aciditatea solului). In asezarea de la Popesti, R. Vulpe mentioneaza descoperirea unor oase de pesti mari, uneori depuse in gramezi (anexa 2, nr. 16). La Brad oase si solzi de peste au fost descoperite in gropi, in strat, pe langa vetre sau chiar in vase (anexa 2, nr. 2). Practicarea pescuitului de catre dacii din asezari aflate in apropierea unor cursuri de apa este incontestabila mai ales ca in numeroase astfel de asezari au fost descoperite unelte de pescuit (carlige de undita, greutati de la plasele de pescuit etc.).
Tot un caracter sporadic si fara o importanta foarte mare in alimentatia comunitatilor dacice, o are si culesul scoicilor si al melcilor, al caror cochilii au fost destul de des descoperite in cateva asezari dacice (Brad, Popesti, Sucidava, Stenca Liubcovei – anexa 2).
Spre deosebire de cele doua ocupatii pomenite anterior, vanatoarea s epractica pe scara ceva mai larga. Se vanau cu precadere animale mari – cerbul si mistretul dispunandu-si adesea primatul in descoperirile arheologice, la acestea adaugandu-se capriorul, bourul, ursul, iepurele etc. Vanatoarea avea asadar un caracter prponderent alimentar, furnizand o cota importanta din carnea necesara locuitorilor asezarilor, ajungand in unele cazuri in procente foarte mari cum este cazul asezari de la Pecica unde proportia de mamifere salbatice este de 17,39% din totalul resturilor determinate. Si materialul provenit de la aceste animale are un aspect tipic de „resturi de bucatarie” prezentand sparturi, taieturi, arsuri etc.
In ceea ce priveste modalitatea de transare a corpurilor precum si modalitatile de preparare a carnii, indiciile oferite de resturile osteologice sunt destul de reduse. Asa cum mentionam anterior, majoritatea fragmentelor osoase prezinta urme de taiere, spargere etc., insa deocamdata cercetatorii nu s-au apronuntat in privinta modalitatilor de transare a corpurilor. Putem banui preferinta pentur partile care contin mai multa carne precum si posibilitatea spargerii intentionate a oaselor in vederea recuperarii maducei sau a creierului (in lumea celtica, la Acy-Romance, au fost descoperite intr-o groapa resturi culinare provenint de la diverse specii domestice dintre care multe erau reprezentate prin fragmente de capete despicate in doua – pentru recuperarea creierului, vertebre, oase lungi etc.; P. Menie, op.cit., p. 139).
Gatitul carnii este unul din domeniile la fel de parcimonioase in indicii. Se pare ca in antichitate predomina consumul carnii fierte poate si datorita faptului ca se obtinea in acest fel si supa si carne. Romanii fierbeau carnea chiar si atunci cand aceasta urma sa fie prajita (Apicius 7, 5,3; 7,5,5 apud J.Andre, op.cit., p. 149). Este posibil ca si dacii sa fi utilizat acest mod de preparare a carnii, cu atat mai mult cu cat in anumite situri (de ec. Capalna) predomina fragmentele de oase fara urme de arsura.
Nu trebuie omis insa nici consumul carnii pregatite prin prajire, fie in cuptoare, fie in frigarui, rar pe gratar. Foarte multe din resturile osteologice descoperite in asezarile deacice poarte urme de arsura. Evident aceste urme puteau sa provina de la sistemul de gatire, da rnu este exclusa nici posibilitatea arderii lor secundare (dupa ce era consumata carnea de pe ele, oasele puteau fi aruncate in foc). Instalatii pentru prajit in aer liber se cunosc deocamdata numai la Ocnita – un gratar de fier (D. Berciu. Buridava dacica, Buc. 1981, pl. 34, fig. 9), dar puteau fi utilizate in acelasi scop si vetrele obisnuite din interiorul locuintelor. Este posibil, de asemenea, ca frigafile si „furculitele” din fier descoperite in mult edin asezarile dacice sa fi avut o intrebuintare culinara (pentru intorsul bucatilor de carne, pentru scosul din vase a bucatilor de carne fiarta – in acest caz existand un argument in plus pentru consumul si al supei rezultate din fierberea carnii).
Utilizarea gratarului pentru gatirea carnii era cunoscuta si in lumea celtica. Aici desi rare in descoperiri, au fost identificate fragmente de oase care poarta urme evidente ale utilizarii acestei modalitati de preparare – adica o arsura localizata acolo unde carnea nu acopera osul (P.Meniel, op.cit,p. 139).
Cantitatile mari de carne obtinute prin sacrificarea unor animale domestice sau vanarea unor salbatice impuneau necesitatea conservarii carnii. Doua posibilitati simple de pastrare erau afumarea si conservarea prin sarare ( tot din lumea celtica provin dovezile existentei acestui al doilea tip de conservare: la Roanne intr-un vas au fost descoperite cateva din partile comestibile ale unui porc pastrat probabil in saramura P. Meniel, op.cit., p. 139).

III. GRASIMI

Despre existenta si utilizarea grasimilor atat animale cat si vegetale in hrana dacilor informatiile oferite de sursele arheologice nu sunt foarte numeroase. Dintre grasimile animale, cele mai frecvente putea fi untura de porc si seul. Cercetatorii sunt insa de parere ca suinele crescute de daci, de un tip primitiv, nu ofereau o cantitate prea mare din acest produs (M. Carciumaru, op.cit., p. 54).
In ceea ce priveste grasimile vegetale, descoperirea in urma sapaturilor arheologice a numeroase amfore, ar pute fi un indiciu pentru importul uleiurilor sudice (I. Glodariu, Relatiile comerciale ale daciei cu lumea elenistica si romana, Cluj-Napoca, 1974, p. 27-40).
Tot in urma sapaturilor arheologice a fost pusa in evidenta existenta in asezarile dacice a unor plante care au un continut ridicat in ulei. Printre acestea se numara cele de lubit (Camelina sativa) 25-30% continut in ulei, gasite la Piscul Crasani (anexa 1 nr. 14) si Gradistea de Munte – in acest caz in amestec cu seminte de mac (anexa 1, nr. 11; cele de mac (Papaver somniferum) – 50% ulei – gasit in cantitati la Popesti, Capalna (anexa 1 nr. 5) si Racatau, dar in cantitati destul de mari la Gradistea de Munte sau cele de mustar (Sinapis alba, Sinapis nigra / Brassica nigra, Sinapis arvensis) – peste 35% ulei – cum este cazul descoperirilor de la Popesti si Gradistea de Munte. Din acestea se puteau obtine uleiuri comestibile dar care puteau fi intrebuintate si in alte scopuri: iluminat, tabacitul pieilor etc. (M. Carciumaru, op.cit., p. 180-182).

IV. LACTATE

Laptele in stare naturala a fost mult timp elementul esential in alimentatia populatiilor Europei (J. Andre, in Dictionnaire archeologique des techniques, s.v. Lait). Stim din izvoare ca nici dacii nu faceau exceptie, fiin mari consumatori de produse lactate. Exista la ei chiar o categorie de oameni renumiti pentru ca se hraneau doar cu astfel de produse: asa numitii „theosebi” si „capnobati” care se hraneau cu „miere, lapte si branza” (Strebo, Geografia, VII, 3,3). Columella pornind de la aceiasi prponderenta a produselor lactate in alimentatie ne spune ca cei mai multi dintre nomazi si geti se numesc „ bautori de lapte” (Columella, Despre agricultura, VII, 2).
Spre deosebire de lumea greco-romana, unde se pare ca predominant in alimentatie era laptele de oaie, urmat de cel de crapra si abia in ultimul rand de cel de vita (J.Andre, L’alimentation et la cuisine a Rome, p. 153-154), in lumea dacica accentul cadea probabil pe laptele de vita (v. Anexa 2, preponderenta cornutelor mari in situri, sacrificarea lor la maturitate, constatarea ca in majoritatea cazurilor animalele mature erau femele etc.). Se adauga, de asemenea, cantitatea mai mare de lapte obtinuta de la o bovina in comparatie cu ovicaprinele. Laptele de oaie si de capra se situeaza in preferintele culinare ale dacilor pe locul II, din acest punct de vedere lumea dacica apropiindu-se de lumea celtica si germanica unde accentul cadea tot pe cresterea bovinelor mari (Tacitus, Despre originea si tara germanilor, V, 1-trad. T. Naum).
Transformarea laptelui in branza era necesara in primul rand din motive de conservare. De la Caesar stim ca alaturi de lapte si carne, branza constituia mare parte din hrana germanilor (Caesar, De bello Gallico, VI, 22 – trad. J. Vilan Unguru), iar Strabo ne informeaza ca acest produs intra si in alimentatia traco-getilor (V. Supra, nota 63). Branza era cunoscuta ca aliment si in lumea nomazilor nord-pontici, unde, in al doilea curgan de la Pazirik, s-a descoperit o punga de blana (un burduf) care continea branza (K. Jettmar, Arta stepelor, Buc. 1983, p 103).
Despre consumul de lapte acru si unt nu suntem tot atat de bine informati. Stim de la Tacitus ca germanii se hraneau si cu lapte acru (Tacitus, Despre originea si tara germanilor, XXIII - trad. T. Naum). Si de la herodot (Istorii, IV, 2) si Hipocrate (Despre boli, IV, 51) despre producerea untului prin baterea laptelui la sciti.

V. CONDIMENTE

Informatiile privitoare la acest aspect al bucatariei dacice sunt extem de lacunare. Intre condimente, pe primul loc se situeaza sarea, indispensabila in alimentatia umana. Exista mai multe posibilitati de obinere a sarii: evaporarea apei de mare, extragerea din mine etc. Dacia dispunea de importante zacaminte de sare, aflate in general la mica adancime sau la zi, incat foarte probabil sursa de obtinere a sarii a fost extragere din saline (E. Iaroslavschi, Tehnica la daci, Cluj-Napoca, 1997, p.42-47).
Otetul, obtinut in general din vin, putea sa intre si el in compozitia anumitor feluri de mancare.
Dintre mirodenii avem pomenita o singura planta – mustarul ale carui seminte se pare ca intrau in componenta unor mancaruri de linte, bob (Supra, p. 5).

VI. BAUTURI

„Vinul implica intreaga Europa, atunci cand e vorba sa fie baut si numai o anumita Europa, atunci cand e vorba sa fie facut” (F. Braudel, op.cit.p. 268-269). In general se considera ca zona producatoare de vinuri este cea mediteraniana, limita de nor a culturilor de vita de vie fiind reprezentate de o linie care merge de la gura Loarei (de pe coasta Atalnticului) pana in Crimeea (Ibidem), zona in care se incadreaza si parte din teritoriul Daciei.
Ca la daci era cunoscut si apreciat vinul ne stau marturie izvoarele scrise (Platon, Legile, I, 637 d, Diodor din Sicilia, Biblioteca istorica XXI, 12, 5l Strbon, Geografia, VII, 3,11; Ovidiu, Tristele, III, 10, 23-24; Vergiliu, Georgicele, III, 364) si descoperirile arheologice care atesta existenta vitei de vie si a productiei de vin la daci. In multe asezari au fost descoperite seminte de struguri: Brad, Piscul Crasani, Popesti (v. Anexa 1) si de asemenea numeroase fragmente de amfore de productie locala (I. Glodariu, op.cit., p. 133-140). La consumul vinurilor de productie proprie se adauga (cel putin pentru zonele estice si sud carpatice) a vinurilor de import, provenite in principal in lumea greaca, dupa cum o dovedesc amforele cu stampile epigrafice provenite din Rhodos, Heracleia Pontica, Thasos, Cnidos, Cos etc.
O alta bautura frecventa in lumea barbara era berea. Pentru fabricarea ei se paote brasa fie graul cu bob mare, fie ovazul, secara, meiul, orzul sau chiar alacul (F. Braudel, p. 279). Celtii preparau o bere de grau pe care o indulceau cu miere, in Pannonia, Illyria si dalmatia se producea bere facuta din orz, grau si mei (J.Andre, in Dictionnaire archeologique des techniques, s.v. Bieres). Germanii produceau „un must din orz sau din grau care, lasat sa fierba, aduce cu vinul” (Tacit, Despre originea si tara germanilor, XXIII – trad. T. Naum). Hellanicos ne spune ca tracii beau o bere pregatita din orz (Hellanicos, Intemeieri de neamuri si orase, Fr. 66, Athenaios X, 447 C, in Izvoare privind istoria Romaniei, Buc. 1964, p.20). Probabil tot la acest fel de bautura se refera si vergiliu: „Locuitorii petrec la joc lunga noapte de iarna si le face placere sa prepare,/din orz fermentat si din fructe acre de sorb, o bautura ce seamana cu vinul” (Vergiliu, Geogicele, III, 379-380).
Probabil ca au existat si alte bauturi (de exemplu miedul – obtinut din apa si miere – care se putea consuma proaspat sau dupa ce era lasat sa se invecheasca (N. Lascu, p. 264), dar informatii referitoare la ele nu s-au pastrat pana la noi.
Asadar, pe baza descoperirile arheologice, corelate cu putinele date istorice pastrate, la care se adauga informatiile oferite de scriitori antici si moderni, referitoare la populatii barbare ale Europei (celti, germani, sciti etc.) contemporane cu dacii, si a caror mod de viata, alimentatie etc. Se apropie destul de mult de cel al dacilor, se poate incerca reconstituirea, chiar daca partial, a catorva aspecte legate de alimentatia dacica. Putem spune ca hrana la daci cuprindea o gama larga de produse, de la cele vegetale (cereale, legume, fructe – cpnsumate crude sau gatite) la cele animaliere (carne – pregatita prin fierbere, prajjire, produse lactate etc.) si chiar bauturi ( vinuri – de import sau productii locale, bere etc.), o alimentatie care continea toate elementele necesare organismului uman.

Sursa Studii de Istorie Antica - Omagiul Profesorului Ioan Glodariu, Cluj-Napoca 2001.

User avatar
Comosicus
Posts: 767
Joined: 06 Dec 2008, 23:44
Location: Napoca, Dacia
Contact:

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby Comosicus » 11 Mar 2009, 14:31

Oare apa care o bem de la Regia are in ea informatie de pe timpul dacilor? Eu cred ca da.
Sa vedeti filmul despre apa ca merita, chiar daca e putin mai lung. Voi ce ziceti?

http://cuibus.ro/blog/apa/

User avatar
Oroles
Posts: 857
Joined: 11 Dec 2008, 21:16

Re: ALIMENTATIA LA DACI

Postby Oroles » 11 Mar 2009, 15:40

Nu stiu de informatie,insa iti spun,e una din cele mai bune ape pe care le-am baut! Parca nu ma mai saturam! Am stat 3 saptamani acolo si am facut cura cu ea, ca si dusuri reci, de care am devenit de asemeni dependent :lol:
Oroles


Return to “Artă şi arheologie”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 3 guests

cron