Page 1 of 3

STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 11 Mar 2010, 00:11
by MARCIUS TURBO
Cititorii în ADN au descoperit ce se ascunde în genele românilor
ADN-ul a mii de români a fost supus unei analize atente în ultimii 15 ani. Datele genetice au confirmat datele istorice. Suntem urmaşii romanilor şi ai dacilor. Cu diferenţe între transilvăneni pe de-o parte şi munteni şi moldoveni pe de alta
Toţi oamenii care trăiesc azi sunt descendenţii unui singur bărbat care a trăit în Africa, acum 60.000 de ani. Este concluzia la care a ajuns cercetătorul american Spencer Wells în urma a mai bine de 10 ani de analiză a mostrelor de ADN din întreaga lume. Urmărind mutaţiile genetice ale cromozomului Y care se transmit din tată în fiu, Wells a reuşit să stabilească şi data în care omul a părăsit Africa şi rutele pe care primii oameni le-au urmat în drumul lor care avea să ducă la colonizarea întregii planete. Urmaşii lui Adam (cum a fost supranumit strămoşul îndepărtat african) pleacă din Africa în urmă cu 50.000 de ani şi într-un timp foarte scurt, la scară istorică, străbat toată coasta sudică a Asiei ajungând în Australia. Un alt val de africani migrează până în Orientul Mijlociu de unde se răspândesc în mai multe direcţii. Unii vor deveni urmaşii asiaticilor şi ai amerindienilor, migrând spre Est, alţii vor devenii strămoşii europenilor, migrând spre Vest. Românul Gheorghe Ştefănescu şi mai apoi Institutul de Genetică din cadrul Universităţii Bucureşti au la rândul lor o contribuţie în obţinerea unor astfel de rezultate.
Markerii genetici moleculari ai românilor
Spencer Wells este discipolul re-numitului gentician italian Luca Cavalli-Sforza, acelaşi care, în 1996, îi acordă fonduri ieşeanului Gheorghe Ştefănescu pentru a preleva mostre de ADN de la români în cadrul proiectului Human Genome Diversity. "Acest Gheorghe Ştefănescu a avut această iniţiativă, a fost foarte agreat de italieni, este un tip extrem de ambiţios. În primul rând era vorba de obţinere de probe de ADN din populaţia umană din România şi cercetarea lor în Italia. Asta se întâmpla în 1996 - 1997. El a obţinut nişte fonduri în cadrul acestui program, destul de consistente", povesteşte profesorul doctor Lucian Gavrilă, directorul Institutului de Genetică al Universităţii din Bucureşti. "Cei de la Iaşi, trecând printr-o criză de finanţare în perioada aceea nenorocită, au vrut să salveze colectivul de acolo folosind aceste fonduri pentru acoperirea salariilor, lucru ce contravenea scopului pentru care se alocaseră fondurile. Omul a intrat în conflict foarte dur cu ei şi a trebuit să părăsească centrul de cercetări de la Iaşi. Acum este un simplu profesor de liceu", spune Lucian Gavrilă. Pentru ca proiectul să nu fie abandonat, Ştefănescu îl încredinţează nou-înfiinţatului institut. "A venit disperat la mine. Eu începusem să pun bazele Institutului de Genetică. Mihaela Ştefan, un cercetător foarte promiţător, a preluat acest program. Am trimis-o la specializare în Roma. Acolo ea s-a achitat excepţional de programul respectiv, timp în care a tot prelucrat probele acestea de ADN din România. Vorbim de mostre de ordinul miilor, din populaţii distincte", povesteşte profesorul.
Carpaţii, o barieră genetică
Deşi românii nu au deosebiri esenţiale din punct de vedere genetic faţă de restul europenilor, cercetarea preluată acum de Mihaela Ştefan a dat la iveală câteva rezultate care au entuziasmat geneticienii italieni. "Fata aceasta a descoperit un lucru foarte important. În funcţie de distribuţia acestor markeri moleculari legaţi de cromozomul Y, se pare că lanţul Carpaţilor a reprezentat o barieră de izolare geografică în calea migraţiilor. Carpaţii nu au permis amestecul genetic între populaţia sedentară şi migratori. Aceştia au venit, au furat, au ucis şi au plecat. S-au oprit la poalele Carpaţilor", povesteşte profesorul Gavrilă, dând la iveală o altă descoperire. Din punct de vedere genetic, transilvănenii sunt uşor diferiţi de munteni şi moldoveni. "Ea a făcut o comparaţie între markerii din Moldova, Muntenia şi Transilvania. În Transilvania a constatat că există alte asocieri de markeri moleculari faţă de celelalte regiuni ale ţării", spune profesorul Gavrilă.
Diferenţele nu sunt însă substanţiale, iar luat în mare, poporul român este vechi şi omogen. "Toate aceste studii arată că populaţia României are un genofond vechi şi foarte închegat, în care nu s-au permis multe infiltraţii de informaţie genetică. Introgresie genică - ăsta este termenul. Introgresia genică a fost minoră în cadrul populaţiei din România. Fenomen generat şi de factori geografici, dar şi de factori culturali, religioşi. S-a constituit un genofond - de pe vremea dacilor şi a romanilor", spune profesorul Gavrilă, adăugând că cel puţin din punct de vedere genetic, marea migraţie slavă nu a schimbat mult poporul român. "Slavii aparţin tot rasei caucaziene. Chiar dacă s-a realizat un amestec, din punct de vedere genetic rezultatul nu a fost foarte diferit".
Diferenţe de la sud la nord
Rezultatele Mihaelei Ştefan au fost verificate de alte două studii genetice care au dus la aceleaşi concluzii. Unul dintre acestea a fost efectuat de asistentul doctorand Dănuţ Cimponeriu. "În 2006 - 2007 eu am pornit pe altă cale. Ca să vedem dacă cercetarea este corectă şi populaţia României este într-adevăr puţin diferită între diferitele regiuni istorice, am analizat în 2006 - 2007 populaţia din sudul României, dar nu bazându-mă pe cromozomi, ci pe autozomi (cromozomii ce sunt aceiaşi pentru organismele din ambele sexe n.r.)", povesteşte Dănuţ Cimponeriu. "Cu cât ne-am apropiat de munţii Carpaţi, cu atât rezultatele au fost mai diferite. După ce trecem de zona Urziceni şi Mehedinţi, în vest, rezultatele deja nu mai erau similare. Probabil că dacă am fi trecut arcul Carpatic, diferenţele ar fi fost mult mai mari. Alte colege de-ale mele au studiat markerii moleculari din genele pentru globine. Genele pentru globine sunt relativ conservate evolutiv. Au fost testate mutaţiile apărute în aceste gene şi au observat că există practic o divergenţă a mutaţiilor în ce priveşte răspândirea pe teritoriul ţării. Tot la arcul Carpatic s-a constatat că există o astfel de rupere în fluxul genic. Asta demonstrează că cei care trăiau peste munte s-au amestecat mai puţin cu alte populaţii pentru că era mai greu de ajuns acolo. Dar nu şi că cei de peste munte nu sunt români", spune Dănuţ Cimponeriu, adăugând că, oricum, aceste diferenţe minore vor dispărea în scurt timp. "Aceste diferenţe se vor estompa în timp pentru că în prezent circulaţia nu mai este îngrădită, iar o barieră reprezentată de un munte nu mai înseamnă nimic. Cercetările care vor fi făcute peste câteva zeci de ani nu vor mai sesiza aceste diferenţe. Pe de altă parte, dacă aceste cercetări ar fi fost posibile acum câteva zeci de ani, diferenţele ar fi fost probabil mai mari". Tocmai această amestecare a populaţiilor face tot mai grea descifrarea istoriei în materialul genetic. Din ce parte a Imperiului Roman au venit coloniştii care au dat naştere poporului român? Ce procent din materialul genetic al românilor provine de la daci sau de la slavi? Sunt întrebări la care studiul genetic poate da din ce în ce mai greu răspunsul, în lipsa termenilor de comparaţie. "Europa a fost scena unui întreg tăvălug de populaţii. Românii se aseamănă pentru că au trăit împreună vreme îndelungată, dar nu sunt esenţial diferiţi de alţi europeni sau caucazieni. Nu există un caracter genetic sau o mutaţie genetică specifică pentru România. Ne încadrăm în marea familie a popoarelor indo-europene", mai spune profesorul Lucian Gavrilă.

http://www.gandul.info//reportaj/citito ... or-5735111

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 11 Mar 2010, 00:42
by moxxy
profu asta povesteste istorie cam cum as povesti io genetica...
deci ce au demonstrat, ca nu suntem negri ?

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 11 Mar 2010, 09:21
by RVBOBOSTES
Personal as vrea sa cred ca e asa, dar nu e nici pe departe cum sustine profesorul Gavrila. Unele elemente ale discursului (persistenta numai impotriva elementului slav, rasa aproape pura necontaminata a populatiei din aceasta zona, confirmarea prezentei unor invadatori ce nu au reusit sa "stirbe" prin amestec acest spatiu, etc...) tradeaza elemente savesciene, nationaliste si in curand va spune ca toti suntem daci...Dar e parerea dansului si mai are de lucru la demonstratii.

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 11 Mar 2010, 09:25
by marius barbarus
Marcius, nu e bine, studiul nu e in pas cu moda. Sa puna mana sa faca la analize pana iesim 100% daci si daca se poate cei mai puri sa fie in zona Bucurestiului... :lol:
PS: Fa cumva si rezolv-o si pe aia cu primul om, muta-l in Balcani.

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 11 Mar 2010, 11:23
by DACUL
Puritatea rasiala este un drog foarte tare . Suceste mintile tuturor. SI intr-un sens si in altul. Imi e greu sa cred ca ciobani de ai mei din Marginime , plimbandu-se cu oile in Dobrogea au stat in abstinenta cel putin jumatate de an acolo doar ca sa pastreze puritatea rasiala a Transilvanenilor. Greu de crezut ca nu exista amestec de gene voit sau nevoit( la razboi baietii sunt sigur ca nu intrebau sau alegeau din mandrele locului). Dar poate ca , spre deosebire de migratori , mult diluati in masa popoarelor peste care au trecut sau asezat , sedentarii sa-si pastreze o doza de puritate genetica. Din cate stiu eu este foarte greu de pastrat puritatea probelor de ADN si odata contaminate nu mai sunt bune de nimic.

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 11 Mar 2010, 13:54
by Sicarius
Grava chestia, sub pretextul puritatii genetice s-au purtat razboaie. E doar vopseaua de pe gard, leopardu sta si rade in interior. Si apoi, am si eu dubii in ceea ce priveste apartenenta la o singura legatura genetica a omenirii, localizata in Africa. Biblia i-a zis Adam si l-a mutat mai la nord. Si apoi mai am dubii in ceea ce priveste genomul poporului roman. Suntem urmasii romanilor si dacilor ? Imi e tare greu sa cred ca femeile dacilor liberi au venit la baile Herculane prin programul national "Dacia pitoreasca viziteaza Dacia romana" si-au plecat insamantate de romanii autentici si nu de legionarii veniti de prin toate colturile imperiului. Apoi o expertiza genetica in cazul dovedirii paternitatii costa o caruta de bani. Ceea ce ne-a tinut uniti ca popor e limba si "sangele". Acu daca ne apucam sa bibilim "sangele" cromozomial si genomic o sa ne cam piste fundurile. Cat priveste limba........Parerea mea.

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 11 Mar 2010, 20:55
by Comosicus
Nu am auzim personal de acest domn, desi sunt interesat de genetica si am si facut putintica. Cel mai mare genetician roman este Toni Victor Moldovan. O sa vorbesc cu dansul sa vedem ce parere are despre studiile celor din articol.
Ce se stie pana la acest moment si ce este acceptat de toti geneticienii europeni este ca romanii au 2 genii unice. Mai in gluma mai in serios le-au boteza gena mizeriei si gena hotiei:) Deoarece avem cel mai puternic sistem imunitar..ca de nu am crescut in puf ca si alte natii, iar partea cealalta nu stiu de unde vine:D de la romani poate?:))
O sa incerc sa dau de italianul de care pomeneste articolul sa vedem daca confirma cele spuse in articol sau e butaforie pentru publicitate sau alte interese:D
Personal chiar daca multi arheologi/istorici nu sunt de acord cu mine, in anumite parti din muntii nostri exista oameni cu aceiasi gena ca si a dacilor asa cum am amintit si in alt post pe forum.

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 24 Mar 2010, 06:53
by 21 inf
Geneticienii britanici au reusit acum cativa ani, nu foarte multi, sa arate ca genele determina caracterul uman, nu conditiile sociale si in care se dezvolta individul. Practic, asta inseamna ca daca un copil are gene "bune", care ii determina un caracter responsabil, corect etc., chiar daca ar fi crescut intr-un mediu social nesanatos, el ar deveni cel mai posibil un adult responsabil. Viceversa zic englezii ca e valabila si ea.

Cat despre gena mizeriei si a hotiei, Comosicus si domnul cercetator citat sunt rugati sa ma scuze pentru parerea mea despre aceasta afirmatie. Scuzele mi le cer pentru ca parerea mea legata de aceasta sunt prea putin gingase si n-as vrea sa se supere nimeni spunandu-i eu ce sa faca si unde sa isi bage o asemenea parere. Sunt altii mai mizerabili decat noi, vizibil mai mizerabili, care traiesc in satre, nu merg la scoala si nu muncesc etc. Ar fi bine ca dl cercetator citat sa demonstreze cu date clare ce sustine despre mizeria si hotia noastra, pentru ca eu, taran roman dupa stramosii mei din ultimii 300 ani, nu sunt si nu ma simt deloc mizerabil si hot. Si cred ca nici voi. :(

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 24 Mar 2010, 11:00
by Comosicus
Nu stiu daca oficial le-au botezat asa, dar pe coridor si in sala de discutii asa le denumeau. Cert e ca sunt 2 gene specifice romanilor si una este in legatura directa cu sistemul imunitar..si de aceea a fost denumita gena mizeriei, cat despre cealalta cred ca la misto deoarece era perioada furturilor la greu prin Europa facute de romanii mai colorati.
O sa caut info mai detaliate daca sunt publice pe net si le postez aici.
Nici eu nu sunt de acord cu aceste denumiri ca nu prin astea se identifica poporul nostru...dar imaginea noastra a fost grav afectata de actiunile unora..e mult de munca sa ne refacem imaginea si respectul prin Europa si nu numai.
De curand citeam tigani romani cloneaza carduri in Sydney.. :shock:

Re: STUDIU GENETIC RECENT AL ADN-ului romanilor

Posted: 24 Mar 2010, 12:46
by DACUL
Pe principiul : comportamentul este determinat de gene putem spune ca germanii au o gena criminala , rusii una betiva , englezii una de asupritori si la fiecare popor putem gasi o trasatura negativa. Dar cel mai trist este cand descoperi placerea cu care unii conationali infiereaza chiar natia din care fac parte. Destul de greu de gasit aceeasi placere la alte popoare.